Mai 25, 2020

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Reuniune de urgență la NATO, după retragerea SUA din Acordul „Cer deschis”

22 Mai 2020 06:33 109 0

Ambasadorii NATO vor avea o întâlnire de urgență după ce SUA au confirmat că se retrag din Acordul „Cer deschis”, a declarat o sursă diplomatică, citată de AFP.

Reuniunea intervine după ce președintele Donald Trump a confirmat joi că SUA se vor retrage din Acordul „Cer deschis” pe care NATO îl are cu Rusia de aproape 30 de ani.

Reuniunea Consiliului NATO va analiza consecințele anunțului făcut de Washington, cu atât mai mult cu cât Moscova a anunțat că aliații vor resimți în primul rând consecințele retragerii americane.

Tratatul „Cer deschis” - la care au aderat 35 de ţări, printre care şi România - permite survolul reciproc între Rusia și țările semnatare al teritoriilor respective de către aeronave de observaţie neînarmate.

Presa americană anticipase deja că aceasta va fi reacția Moscovei și atrăgea atenția că aliații din NATO ar putea fi afectați. Statele membre NATO sunt și ele semnatare ale Acordului Cer deschis. Teoretic, celelalte state membre mențin acordul, după retragerea SUA, dar este foarte probabil ca odată cu ieșirea Washingtonului, Rusia să le interzică și lor zborurile. Aliații se folosesc de aceste zboruri pentru a monitoriza mișcările de trupe ale rușilor la granițele lor, acordul fiind deosebit de important pentru țările baltice.

© 2019 NewsIN