Mai 30, 2020

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Șapte pescari ucraineni au fost ÎMPUȘCAȚI MORTAL de gazda care le asigura adăpost

22 Mai 2020 15:52 900 0 Ultima modificare 22 Mai 2020 16:05

Şapte bărbaţi plecaţi la pescuit au fost împuşcaţi mortal de către un companion beat, într-un sat din centrul Ucrainei, a anunţat vineri poliţia locală, incident de o gravitate rară în această fostă republică sovietică, relatează AFP, potrivit agerpres.

Un grup de opt prieteni au venit de la Kiev într-un sat din regiunea Jitomir pentru o partidă de pescuit pe un lac din apropiere, a scris pe Facebook adjunctul ministrului de interne Anton Gheracenko.

După o seară stropită abundent cu alcool, a izbucnit o dispută între unii membri ai grupului şi administratorul locului unde aceştia erau găzduiţi, un bărbat în vârstă de 58 de ani. Acesta din urmă a deschis focul, ucigând două persoane cu care se certase, apoi alte cinci care dormeau într-o încăpere vecină.

Un singur membru al grupului a reuşit să fugă şi a telefonat la poliţie, care l-a arestat pe autor. Acesta va fi supus unei examinări psihiatrice, potrivit oficialităţii ucrainene.

Toate victimele, cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani, au luptat în trecut împotriva separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei, a precizat poliţia regională, citată de presa ucraineană.

© 2019 NewsIN