Ianuarie 29, 2020

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Primăria și MAI vor soluționa împreună problemele acute din Capitală

04 Decembrie 2019 12:48 94 0

Primăria Chișinău, în comun cu Ministerul Afacerilor Interne își propun spre soluționare un șir de probleme acute cu care se confruntă Capitala.

Acestea ar fi construcțiile ilegale din oraș, comerțul stradal, fluidizarea transportului și parcările neautorizate, în special pe timp de iarnă, controlul tutunului în preajma instituțiilor de învățământ, combaterea alcoolismului și consumului de droguri, transmite stiri.md.

În context s-a decis crearea unui grup de lucru, care se va convoca periodic, în vederea luării deciziilor prompte pentru situațiile de criză, stabilirea acțiunilor comune pentru stoparea diverselor ilegalități, propuneri de modificare a legislației, etc.

„Am solicitat informarea tuturor agenților economici care comercializează produse de tutungerie, la o distanță mai mică de 200 metri de instituțiile de învățământ, despre necesitatea retragerii, începând cu ziua de astăzi, a acestor produse din vânzare”, a subliniat primarul general.

O altă problemă abordată de reprezentanții municipalității la MAI este parcarea neregulamentară a unităților de transport pe marginea drumurilor, care complică lucrul autospecialelor la deszăpezirea traseelor. 

Pentru acest subiect, dar și pentru celelalte enunțate în timpul ședinței, grupul de lucru va veni cu propuneri și soluții imediate, în termen de o săptămână.

 

 

 

 

sursa: stiri.md

© 2019 NewsIN