Inițiativele populiste ale PSRM, boicotate de o comisie parlamentară

0 102

Ședința Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a Parlamentului nu a avut loc din lipsa de cvorum. Deputații Platformei DA, PAS, PDM și PUN au boicotat ședința, fiind nemulțumiți de intenția socialiștilor de a urgenta aprobarea proiectelor cu privire la oferirea unui statut special pentru limba rusă, dar și de anulare a legii „anti-propagandă”.

Din cei 13 membri a Comisiei, la ședința de azi au participat doar cinci deputați PSRM și reprezentantul Partidului „Șor”, Petru Jardan. Deputații Vasile Năstase și Maria Ciobanu (Platforma DA), Lilian Carp și Virgiliu Pâslariuc (PAS), Monica Babuc și Radu Rebeja (PDM), dar și Octavian Țîcu (PUN) nu au participat la ședință.

Amintim că deputaţii PSRM au înaintat un proiect de lege cu privire la statutul limbii ruse pe teritoriul Republicii Moldova. Iniţiativa prevede că „în relaţiile cu autorităţile de stat, administraţia publică, instituţiile publice, precum şi cu întreprinderile şi organizaţiile situate pe teritoriul Republicii Moldova, limba comunicării verbale şi scrise este limba de stat şi/sau limba rusă, în calitate de limbă de comunicare interetnică, la alegerea cetăţeanului”. Totodată, este prevăzut că limba de lucru a activităţilor de secretariat în organele puterii de stat şi administraţiei publice este limba de stat. La solicitare, se asigură traducerea în limba rusă. Potrivit proiectului, organele puterii de stat, administraţiei publice, întreprinderile, instituţiile publice primesc cererile scrise sau verbale depuse de cetăţeni în limba de stat sau în limba rusă, le examinează şi prezintă răspunsul în limba în care a fost făcută adresarea.

Totodată, socialiștii au propus și o inițiativă ce prevede anularea Legii „anti-propagandă”, dar și reducerea orelor de transmitere a programelor audiovizuale locale în limba română.

De precizat că anterior chiar deputații socialiști, în încercările de a bloca proiectele opoziției, anunțau în cadrul ședințelor plenare a Parlamentului că niciun proiect de lege care nu are avizul comisiei de profil nu poate fi examinat în plen.

 

 

sursa: deschide.md

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata