Inter Milano împlinește azi 113 ani. Istoria clubului, legată de români precum Chivu și Mircea Lucescu

0 16

Clubul Italian împlineşte astăzi 113 ani de la înfiinţare. Povestea are un început cel puţin special.

În 1908, secţiile de cricket şi de fotbal din Milano s-au despărţit. Cea de fotbal a ajuns cunoscută sub numele de AC Milan. Cealaltă este Inter.

Numele clubului, Internazionale, a fost ales pentru a arăta disponibilitatea clubului de a coopta şi jucători străini.

După o perioadă de început modestă, în ani ’30, conduşi de Giuseppe Meazza, interiştii câştigă 3 campionate şi o Cupă a Italiei.

Prima perioadă cu adevărat excelentă pentru nerazzurri este între anii 1963 şi 1965.

Cu liderul Sandro Mazzola pe teren, Inter triumfă în doua finale ale Cupei Campionilor Europeni, învingând Real Madrid şi Benfica.

De asemenea, iau două scudetto (campionatul Italiei) şi două Cupe Intercontinentale. Fanii italienilor aveau să aştepte 45 de ani până la următoarea izbândă

în Liga Campionilor. Interul lui Jose Mourinho reuşeşte să câştige trofeul în 2010, cu Cristi Chivu în echipă.

Mai mulţi români sunt legaţi de istoria lui Inter. Mircea Lucescu a antrenat în sezonul 1998/1999. Mutu şi Chivu au fost cei mai reprezentativi jucători români ai echipei.

Fundaşul a jucat 7 ani la echipa nerazzurro. Mai mulţi fotbalişti au fost legitimaţi la echipa italiană, unii nedebutând în Serie A, ca Alibec, Zicu, Daminuţă sau Puşcaş.

În prezent, portarul Ionuţ Radu face parte din lotul echipei italiene.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata