Ion Chicu se vede premier și în anii următori

2 68

Ion Chicu se vede premier și în anii următori și spune că nu contează ce fel de majoritate parlamentară îl va susține după alegerile de duminică. Asta chiar dacă în luna noiembrie 2019, în discursul de învestitură, spunea că Guvernul său va fi unul de tranziție și că va activa doar până la alegerile prezidențiale. Acum, la un an de mandat, Chicu susține că s-a descurcat bine și că, în pofida crizei pandemice și economice, Guvernul său a reușit să sprijine populația.

Printre reușitele sale, Chicu a menționat susținerea agenților economici, majorarea salariilor în sectorul medical și suportul pentru pensionari. Totuși Chicu a recunoscut că, din luna februarie și până în prezent, peste 20 de mii de oameni și-au pierdut locurile de muncă.

„Noi am acordat suport celor care lucrează oficial, care plătesc impozite, care nu atunci când li-i bine, uită de stat, dar când li-i rău, vin repede și cer. Faptul că noi nu am cheltuit bani pentru măsuri populiste, a și determinat acea situație bugetară acceptabilă care o avem la acest moment”, a declarat Chicu.

Întrebat de reporterul Jurnal TV ce crede despre un raport făcut recent de Expert-Grup care arată că aceste intervenții ale Guvernului pentru sprijinirea cetățenilor și agenților economici au constituit 0,4-0,5% din PIB, de 5-6 ori mai puțin decât statele din regiune, România, de exemplu, care a alocat 7% din PIB, iar aceasta, statistic vorbind, ar însemna peste 360 de euro de alocări directe pentru fiecare cetățean – copil, bătrân sau matur, Ion Chicu a răspuns:

„Analiza făcută de diferiți experți, inclusiv Expert-Grup, sunt departe de realitate, din păcate. O bună parte din ele sunt neobiective pentru că-s finațate tot de cei care-s în campanie electorală. Eu v-am spus care este opinia experților German Economic Team – 6,3% va fi diminuarea Produsului Intern Brut la sfârșitul anului și nicidecum coșmarul pe care-l insinuați Dumneavoastră.Dacă cuantificăm în bani direct achitările din buget pentru agenții economici, avem peste 500 de milioane de lei. Raportat la PIB am alocat exact atât încât să nu admitem prăbușirea PIB-ului!”

Până la urmă, Chicu a recunoscut că, raportat la PIB, transferurile din buget pe conturile agenților economici au fost de 0,5%, adică exact cifra pe care a prezentat-o Expert-Grup, despre care spunea că e falsă. În cadrul conferinței de presă, Ion Chicu s-a arătat sigur că, după retragerea Partidului Democrat de la guvernare, Guvernul său va fi susținut în continuare de majoritatea deputaților, inclusiv de cei din PAS și Platforma DA – adică de cei care anterior au depus moțiune de cenzură împotriva Guvernului.

Cu un mesaj identic a venit aseară și Igor Dodon în cadrul așa-ziselor dezbateri electorale de la postul public de televiziune, la care a monologat despre planurile de viitor. El a spus că este convins că va reuși să convingă deputații din Parlament să sprijine Guvernul Chicu, chiar și fără a oficializa o majoritate parlamentară.

 

sursa: jurnal.md 

2 Comentarii
  1. misa spune

    De atata !
    Lauda-ma gura,
    Ca timpitul chicu
    Iti da multa friptura !!

  2. igor spune

    De atata !
    Timpitul chicu mizeaza
    Si mereu se invioreaza ::
    Vrabia malai viseaza,
    A uitat, ca ea migreaza !!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata