Israelul a anunţat descoperirea unui manuscris biblic cu o vechime de 2.000 de ani

0 114

Israelul a anunţat marţi descoperirea unor fragmente dintr-un pergament biblic cu o vechime de 2.000 de ani, în deşertul Iudeii, din sudul ţării, relatează AFP.

A fost calificată drept o descoperire ″istorică″⁣, una dintre cele mai importante după cea a manuscriselor de la Marea Moartă.

″Pentru prima dată în ultimii aproximativ 60 de ani, săpăturile arheologice au adus la lumină fragmente dintr-un pergament biblic″⁣, a indicat într-un comunicat Autoritatea pentru Antichităţi din Israel (IAA).

Fragmentele manuscrisului, scris în limba greacă, au făcut posibilă, potrivit cercetătorilor israelieni, reconstituirea unor pasaje din cărţile lui Zaharia şi Naum,

din cartea celor doisprezece profeţi minori din Biblia ebraică.

Fragmentele au fost descoperite în timpul unor săpături într-o peşteră în stâncă din rezervaţia naturală Nahal Hever, în cadrul unei operaţiuni la nivel naţional care vizează lupta contra infracţiunilor comise asupra patrimoniului.

Pentru a efectua acestei operaţiuni, care s-a extins până în partea deşertului Iudeii situată în Cisiordania, teritoriu ocupat de Israel din 1967, IAA a pus la dispoziţia arheologilor drone şi echipament pentru expediţii montane, în special frânghii pentru coborâre în rapel, scrie Agerpres.

Pe lângă fragmentele de pergament, operaţiunea a descoperit piese rare care datează din timpul revoltei lui Bar Kokhba împotriva romanilor (132-136 e.n.), dar şi rămăşiţele mumificate ale unui copil, cu o vechime de 6.000 de ani, înfăşurat într-o pânză, precum şi un coş datând din urmă cu 10.500 de ani, probabil cel mai vechi din lume, potrivit estimărilor IAA.

Pentru Israel Hasson, directorul general al IAA, instituţie care expune aceste obiecte în laboratorul său situat în Muzeul Israelului din Ierusalim, această iniţiativă lansată în 2017 îşi propune să ″salveze aceste bunuri de patrimoniu rare şi importante din ghearele hoţilor″⁣.

De la descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă, cu peste 70 de ani în urmă, în grotele din Qumran, cavităţile stâncoase din deşertul Iudeii au devenit ţinta jefuitorilor de obiecte antice.

Aceste 900 de manuscrise sunt considerate una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din toate timpurile deoarece cuprind texte religioase în ebraică, aramaică şi greacă, precum şi cea mai veche versiune cunoscută a Vechiului Testament.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata