Italia a decis să prelungească restricţiile până la sfârşitul lui aprilie

0 15

Italia a decis să prelungească restricţiile, printre care închiderea restaurantelor, magazinelor şi muzeelor până la 30 aprilie,

potrivit unui decret semnat miercuri seară de premierul Mario Draghi, transmite AFP.

Noul decret face ca vaccinarea să fie obligatorie pentru personalul sanitar, însă păstrează deschise şcolile primare şi prevede că măsuri de relaxare

vor putea fi luate înainte de sfârşitul lui aprilie în cazul unei ameliorări a situaţiei sanitare.

Toate regiunile din Italia vor rămâne, în perioada 7-30 aprilie, fie clasificate “roşii”, fie “portocalii”, în timp ce numai clasificarea “galben”

permite deschiderea restaurantelor până la orele 18.00 şi o mobilitate mai mare.

Cea mai mare parte a ţării este supusă unor restricţii severe pentru a opri contaminările în cadrul celui de-al treilea val de COVID-19

(închiderea pentru public a barurilor şi restaurantelor, călătorii limitate).

În plus, întreaga peninsulă va fi clasificată în zona “roşie” (risc ridicat de contaminare şi restricţii maxime) pentru weekendul de Paştele catolic,

o sărbătoare foarte populară în Italia care este de obicei ocazia reuniunilor de familie.

Pandemia a făcut până în prezent peste 108.000 de morţi ţară, potrivit Ministerului italian al Sănătăţii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata