Japonezii au inventat un plasture care îți permite să te vaccinezi singur

0 33

Țările din întreaga lume se confruntă cu o penurie de personal medical, care să administreze vaccinurile anti-COVID-19.

Noi cercetări din Japonia arată însă că oamenii s-ar putea vaccina într-o zi împotriva unor diferite boli pur și simplu prin aplicarea unui plasture pe piele, informează Japan Times.

Într-un studiu publicat în ianuarie în revista științifică britanică Nature Communications, Matsuhiko Nishizawa, profesor la Universitatea Tohoku,

a dezvoltat împreună cu echipa sa un „plasture cu micro-ace, alimentat cu o bio-baterie”, care permite absorbirea unui vaccin mai rapid decât plasturii existenți

în prezent în comerț.

„Dorim ca oamenii să-și administreze singuri în viitor noile vaccinuri împotriva coronavirusului și alte tipuri de vaccinuri”, a spus Nishizawa.

„Fac tot ce pot pentru ca această tehnologie să fie utilizată pentru vaccinările COVID-19”, a adăugat acesta.

Plasturii convenționali cu micro-ace, care sunt folosiți deja în tratarea migrenelor și pentru calmarea durerii, permit injectarea unei doze limitate

și medicamentele au nevoie de mai mult timp pentru a trece prin piele.

Echipa lui Nishizawa a îmbunătățit aceste aspecte folosind electricitate de joasă tensiune, care permite unor micro-ace poroase de pe plasture să transmită

o cantitate mai mare de medicament în piele și mai rapid.

Același grup de cercetare a descoperit și ideea bio-bateriei plasturelui, o tehnologie prin care se generează electricitate pe suprafața pielii prin folosirea unor enzime.

Deși poate dura ani de zile până când o astfel de tehnologie să fie aprobată pentru administrarea vaccinurilor, Nishizawa speră că aceasta va fi utilizată în viitor

pentru un vaccin anti-COVID-19.

Compoziția sa organică și alimentarea cu ajutorul unei bio-baterii pot face ca plasturele să poată fi utilizat cu succes în vaccinările din țări cu o sursă de energie electrică instabilă sau limitată, precum și în zonele afectate de dezastre.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata