Judecătoarea care este raportor în dosarul lui Ilan Șor și-a depus cererea de demisie

0 135

Judecătoarea care este raportor în dosarul lui Ilan Șor întenționează să își dea demisia. Subiectul cu demisia judecătoarei a fost inclus pe ordinea de zi al Consiliului Superior al Magistraturii pentru ședința care urmează să aibă loc pe 1 decembrie.

În același timp, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a menționat într-o postare pe o rețea socială că demisia Ninei Valeva de la Curtea de Apel Cahul ar putea însemna targiversarea dorasului Ilan Șor.

„Judecătoarea care este raportor în dosarul Șor, Nina Valeva de la Curtea de Apel Cahul, își dă demisia. O cerere în acest sens a fost depusă la CSM. Asta înseamnă că dosarul va fi reluat și întins în continuare, or noul judecator-raportor are dreptul să ceară repetarea acțiunilor care au avut loc în lipsa sa. Strategia de „reformă a justiției” votată ieri de cine a fost votată deja se implementează”, a declarat deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.

Precizăm că, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a emis pe 21 iunie 2017, o Hotărâre prin care Ilan Șor fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare. În aceeași zi, Ilan Șor a fost eliberat din arest la domiciliu, iar până la pronunțarea sentinței definitive se află sub control judiciar.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata