Lângă secțiile de votare de la Frankfurt vor fi organizate două concerte. Precizările MAEIE

1 37

În sediul a două secții de votare deschise în Germania, duminică, 11 iulie, vor avea loc două concerte. Despre aceasta s-a precizat în cadrul unei conferințe de presă organizată de Comisia Electorală Centrală (CEC) și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) privind organizarea anticipatelor în străinătate.

Potrivit informațiilor, la secția de votare din Frankfurt, Germania, la ora 16:00 și ora 20:00 vor fi organizate două concerte în aer liber. Totuși, autoritățile moldovenești asigură alegătorii din diaspora că acest lucru nu va împiedica procesul electoral din secția respectivă.

„Consulatul general al R. Moldova în Germania nu organizează concert și nu vinde bilete la concert, dar mai în serios, atunci când s-a rezervat sala pentru organizarea alegerilor nu era planificat un concert, de altfel sunt două în aceeași zi, iar spațiul este suficient de comod pentru organizarea alegerilor. Intrarea va fi din altă parte decât concertul. Vor fi fluxuri diferite și spectatorii nu vor vota în secția de votare moldovenească. Chiar acum consulul general este în deplasare la secția de votare din locația respectivă pentru a se asigura și pentru a coordona încă odată cu administrația cum vor fi organizare fluxurile de persoane. Situația este sub control”, a precizat secretarul general al MAEIE, Eugeniu Revenco.

Mai în glumă mai în serios, Aureliu Ciocoi a menționat că spectatorii care dețin cetățenia Republicii Moldova și vor avea actele necesare vor putea vota. Pentru scrutinul din 11 iulie, în urma deciziei comune a MAEIE și CEC în străinătate vor fi deschise 150 de secții de votare.

Amintim că potrivit decretului semnat de șefa statului, Maia Sandu, alegerile parlamentare anticipate se vor desfășura pe data de 11 iulie curent. Maia Sandu a dizolvat Legislativul pe data de 28 aprilie, imediat după ce Curtea Constituțională a declarat ilegală instituirea stării de urgență în Republica Moldova.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata