Mai multe gherete amplasate în sectoarele din Chişinău au fost evacuate

0 38

Primăria municipiului Chişinău informează că evacuarea gheretelor de pe teritoriul oraşului continuă.

Pe parcursul săptămânii trecute, preturile de sector au scos 8 unităţi de comerţ ambulant de pe străzile secundare din capitală, unde se vindea ceai, cafea şi băuturi răcoritoare, a căror amplasare nu mai corespunde politicii actuale privind comerţul ambulant stradal. În săptămâna curentă evacuarea gheretelor va continua.

Viceprimarul de ramură, Inga Ionesii, a informat luni, în cadrul şedinţei operative săptămânale, că în prezent sunt evacuate unităţile de comerţ ambulant stradal, unde se vindea ceai, cafea şi băuturi răcoritoare, amplasate pe arterele secundare din oraş, ale căror scheme de amplasare erau eliberate de preturi, pentru o perioadă determinată.

„Unii agenţi economici care dispun de gherete cu cafea au participat la licitaţie, plătind bani pentru a beneficia de spaţiile de amplasare a unităţilor,

pe când alţii continuă să activeze gratis.
Dar regulile sunt egale pentru toţi. Astfel, obiectivele pentru care nu sunt prevăzute scheme de amplasare aprobate de CMC, urmează să fie evacuate,
deoarece pentru acele locuri nu vor fi organizate concursuri”, a precizat viceprimarul.

Comisia municipală pentru licitaţii se va întruni în şedinţă în această săptămână, urmând să examineze inclusiv noile amplasamente pentru gherete,

ce urmează a fi propuse spre aprobare Consiliului municipal Chişinău.
În luna decembrie 2020 au fost organizate două licitaţii obţinerea dreptului de amplasare a unităţilor de comerţ ambulant stradal,
iar următorul concurs este prevăzut pentru data de 15 ianuarie 2021.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata