Mai mulţi poliţişti au fost răniţi în timpul protestului de astăzi. Poliția a pornit două procese penale

0 61

Mai mulți angajați ai MAI au fost transportați la spital în urma protestului de astăzi al agricultorilor. Într-un comunicat de presă, poliția anunță că cei patru au fost răniți în urma altercațiilor dintre participanți și oamenii legii.

Acțiunea de protest din centrul capitalei a început la ora 10.00, în fața sediului Guvernului Republicii Moldova. La un moment dat, un grup de participanți la protest,

cu tractoare, spontan au părăsit locul inițial de desfășurare a întrunirii, începând deplasarea pe partea carosabilă, punând în pericol circulația rutieră și participanții

la trafic, inclusiv participanții la protest, apoi haotic au trecut peste gazonul verde din parcul Catedralei, deplasându-se pe partea pietonală, astfel expunând pericolului siguranța cetățenilor. Deși au fost somați de agenții de patrulare să înceteze acțiunile ilegale, aceștia au continuat deplasarea până la sediul Parlamentului Republicii Moldova, unde o parte din protestatari au rupt cordonul de polițiști, intrând în altercații cu forțele de ordine,

concomitent cei cu tehnică agricolă înaintând pe scările din scuarul Parlamentului

În rezultatul acțiunilor ilegale admise de protestatari, au avut de suferit patru angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, care au primit diverse traumatisme

fiind transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare”, se arată în comunicat.

Pe faptul încălcărilor admise de către participanții la protest, poliția anunță că a fost pornit un proces penal conform art.287 alin. (3) și 349 alin. (1) Cod Penal

al Republicii Moldova, iar pentru încălcarea prevederilor Regulamentului circulației rutiere au fost pornite proceduri contravenționale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata