Maia Sandu a eliberat din funcție un judecător care i-a dat dreptate socialistului Corneliu Furculiță în dosarul „Bahamas”

0 263

Decretul privind eliberarea Zinaidei Talpalaru din funcția de judecător la Judecătoria Chișinău a fost publicat azi în Monitorul Oficial. Documentul a fost semnat de președintele Maia Sandu la data de 31 decembrie, scrie sursa citată.

Talpalaru a activat în sistemul judecătoresc de aproximativ 24 de ani. Anterior, ea a deținut funcția de președinte al Judecătoriei Economice de Circumscripție Chișinău și al Judecătoriei Comerciale de Circumscripție.

Menționăm că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a acceptat anterior demisia Zinaidei Talpalaru.

De precizat că Zinaida Talpalaru a ajuns în atenția presei după ce a indicat în declarația de avere prețuri a două automobile care nu corespund nici pe aproape realității. Mai exact, autoturismul de marca Citroën C3 (fabricat în 2002), cumărat în 2009, ar fi costat-o 12.824 de lei, iar pentru automobilul Mercedes Benz S320 (din 2002) ar fi plătit 15.115 lei, în anul 2006.

La fel, Gazeta de Chișinău a scris că în anul 2017, anume Talpalaru a fost magistrata care a admis parțial acțiunea înaintată de Exclusiv Media (companie afiliată socialistului Corneliu Furculiță – nota red.) față de RISE Moldova în dosarul „Bahamas”. Prin „coincidență”, trei luni mai târziu, președintele Dodon și-a dat acordul pentru transferul magistratei Talpalaru la Judecătoria Chișinău, după lichidarea Judecătoriei Comerciale de Circumscripție.

Amintim că dosarul „Bahamas” este cunoscut opiniei publice ca un caz de spălare de bani în care ar fi fost implicați mai mulți deputați socialiști, iar beneficiarul final ar fi fost Igor Dodon. Potrivit deputatului Platformei DA, Iurie Reniță, banii respectivi ar fi fost folosiți în campania prezidențială din 2016, atunci când Dodon a câștigat scrutinul în fața Maiei Sandu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata