Maia Sandu: Guvernul este obligat să aloce bani pentru organizarea alegerilor

0 45

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, spune că Executivul este obligat să aloce bani pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate,

chiar dacă fonduri în acest sens nu au fost prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2021. Șeful statului spune că 11 iulie,

este cea mai potrivită dată pentru organizarea scrutinului, întrucât sunt întrunite condițiile legale de organizare a alegerilor, în plus această data oferă posibilitatea depășirii cât mai rapide a crizei politice în care ne aflăm, notează IPN.

Președintele Maia Sandu spune că data de 11 iulie este cea mai potrivită perioadă pentru organizarea scrutinului din punct de vedere al situației epidemiologice. Potrivit prognozelor specialiștilor, perioada estivală este una în care numărul îmbolnăvirilor cu COVID-19 este în scădere.

„Am pornit și de la perioada legală de care este nevoie pentru pregătirea alegerilor, am ținut cont de termenul limită de care are nevoie CEC

ca să pregătească scrutinul, dar în același timp mi-am dorit să punem punct cât mai repede acestei situații de haos, când nu avem un Guvern cu mandat deplin,

când nu avem o majoritate parlamentară care să sprijine acest Guvern și asta a fost perioada cea mai potrivită, din punctul meu de vedere.

Cu cât mai repede avem alegerile, cu atât mai repede putem să contăm pe o majoritate stabilă”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „În Profunzime”

de la ProTV Chișinău.

Mai mult, președintele spune că discuțiile în jurul subiectului banilor necesari pentru alegeri sunt inutile, iar Guvernul în exercițiu are obligația să identifice fonduri pentru acest exercițiu electoral. Comisia Electorală Centrală urmează să prezinte Executivului suma definitivă necesară pentru buna desfășurare a alegerilor.

„Nu există o asemenea situație când sunt întrunite toate condițiile pentru alegeri, se semnează decretul pentru organizarea scrutinului și să nu se găsească bani.

Este obligatoriu pentru Guvern să aloce aceste resurse. CEC va stabili suma exactă necesară organizării alegerilor, cifra de 120 de milioane de lei nu este una bătută

în cuie, și această sumă va fi comunicată Guvernului” a spus Maia Sandu.

Potrivit decretului prezidențial, alegerile parlamentare anticipate vor fi organizate la data de 11 iulie. Semnarea decretului a devenit posibilă

după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională starea de urgență instituită la nivel național până la data de 30 mai,

ceea ce permite dizolvarea actualului Parlament.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata