Maia Sandu s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei la Chișinău. Despre ce au discutat

0 116

Preşedintele ales Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Rusiei la Chişinău, Oleg Vasneţov, la care a mulţumit pentru felicitări Preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, şi au discutat despre agenda de cooperare bilaterală între Republica Moldova şi Federaţia Rusă.

„În calitate de Prim-ministru, mi-am dorit şi am început o relaţie bazată pe respect reciproc şi pragmatism, care să fie în beneficiul cetăţenilor noştri. Îmi doresc să putem relua agenda de cooperare în baza acestor principii”, a declarat Maia Sandu.

Ea a accentuat că misiunea ei în calitate de preşedinte este să unifice societatea şi să construiască un stat funcţional care lucrează pentru cetăţeni.

Preşedintele ales Maia Sandu a menţionat că interesul cetăţenilor moldoveni va sta la baza politicii externe: „Este misiunea mea să scot ţara din izolare internaţională şi să dezvoltăm relaţii bune cu Federaţia Rusă, care să permită rezolvarea unor probleme importante pentru cetăţeni. Am convenit să începem să lucrăm imediat pentru a prelungi scutirea de taxa vamală la exportul unei serii de produse moldoveneşti, care expiră la sfârşitul acestui an.”

Maia Sandu a precizat că va duce o politică externă activă pe toate planurile, care va avea la bază interesul naţional. „Voi depune eforturi maxime pentru a avea o relaţie pozitivă, pragmatică şi previzibilă cu Federaţia Rusă. Sper să putem avea o cooperare bună de acum înainte.”

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata