DOC | Membri ai Partidului „Democrația Acasă” solicită CEC scoaterea formațiunii din cursa electorală

0 70

6 membri ai Partidului „Democrația Acasă” (PDA) au trimis un demers, pe data de 22 iunie, către Comisia Electorală Centrală (CEC) în care cer scoaterea formațiunii din cursa electorală.

În prezent, solicitarea este în proces de examinare, a confirmat pentru agora.md Rodica Sîrbu, din serviciul de presă al instituției.

În textul elaborat, membrii acuză liderul formațiunii, Vasile Costiuc, de falsificarea și mimarea actelor.

„Cu mare uimire și dezamăgire am aflat că la PDA, în luna mai, s-a desfășurat Congresul ordinar al PDA. În realitate, el nu a avut loc și s-a făcut fals în acte”, se arată în declarația expediată.

Aceștia susțin că acest congres a fost „mimat și falsificat de către Vasile Costiuc, în care el singur s-ar fi reafirmat în postul de președinte al PDA”.

Totodată, în demers este menționat că Vasile Costiuc ar fi format lista candidaților pentru alegerile parlamentare fără consultarea prealabilă a Biroului Permanent și a membrilor partidului.

Agora.md l-a contactat pe Vasile Costiuc pentru a lua o reacție la acuzațiile aduse, însă președintele PDA a spus că va reveni mai târziu cu un răspuns.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata