Michael Schumacher: Starea fostului campion mondial rămâne neclară la 8 ani de la accidentul de schi

0 23

Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, septuplu campion mondial, împlinește 53 de ani.

Schumacher a avut un accident de ski în staţiunea Meribel din Alpii Francezi, pe 29 decembrie 2013, în urma căruia a suferit multiple traume cerebrale grave. Se cunosc puține informații despre starea lui de atunci până în prezent. Doar câteva persoane au primit permisiunea să-l vadă pe fostul pilot al lui Ferrari.

Michael Schumacher a fost în comă timp de șase luni în urma accidentului, apoi a fost externat din spital și începând cu anul 2014 s-a aflat în îngrijire la domiciliu în casa familiei sale de lângă Lacul Geneva, transmite digi24.ro. Fostul pilot a suferit două operații în Franța.

Infirmiera care se ocupă de Michael Schumacher (50 de ani) a declarat în 2019 că fostul pilot de Formula 1 era conştient.

Schumacher a fost supus în 2019 unui tratament medical la Paris de către chirurgul specializat în chirurgie coronariană Philippe Menasche, acesta urmând să se ocupe și de noua operație pe care urma să o sufere fostul pilot. Obiectivul intervenţiei, spunea Menasche, este de a „regenera sistemul nervos central” al lui Schumacher.

Corrina Schumacher, soția fostului pilot, a declarat în trecut că este dorinţa soţului ei ca starea lui de sănătate să rămână ascunsă de ochii publicului. „Puteţi fi siguri că se află pe cele mai bune mâini şi că facem tot ce este uman posibil pentru a-l ajuta.

Michael Schumacher s-a născut la 3 ianuarie 1969, în localitatea Hurth, situată în vestul Germaniei, în landul Nordrhein-Westfalen. El a debutat în Formula 1 la vârsta de 22 de ani, la volanul unui monopost Jordan, în august 1991, în Marele Premiu al Belgiei, desfăşurat pe circuitul Spa-Francorchamps şi a obţinut prima victorie un an mai târziu, pe acelaşi circuit.

Michael Schumacher este cel mai titrat pilot din Formula 1. Din 1991, de când a început să concureze, a câştigat şapte titluri de campion mondial (1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata