Mold-street | Proprietarul companiei ce produce pașapoarte pentru Moldova, suspectat de trafic de arme

0 108

Grupul Semlex din Belgia, proprietarul companiei UAB Garsų Pasaulis din Lituania, ce produce și livrează de trei ani carnete de pașapoarte pentru Moldova, este suspectat că a intermediat livrări de arme în state aflate sub emabrgo și că a câștigat licitații și contracte în diverse state ale lumii folosind mita și relațiile cu unii funcționari, informează Mold-street.com.

Mai mult! O investigație realizată de jurnaliștii de la OCCRP relevă că Semlex ar fi fost implicată și în trafic de arme în Coasta de Fildeș, în perioada când acolo era în toi un nou război civil, iar Organizația Națiunilor Unite a impus un embargo la livrările de arme, notează sursa citată.

Parteneriat Semlex cu Gunvor

Astfel Semlex ar fi intermediat împreună cu grupul Gunvor (unul dintre cei mai mari comercianți de petrol din lume, controlat până în 2014 de oligarhul rus Gennady Timchenko) în ultimul deceniu vânzări de arme în schimbul unei felii din bogăția petrolieră a Coastei de Fildeș, dar și pentru contracte de sute de milioane de dolari pentru a tipări pașapoarte.

De asemenea, OCCRP scrie că Semlex a semnat un contract cu o companie tunisiană deținută de doi notori traficanți de arme, ambii fiind citați de ONU pentru încălcarea sancțiunilor prin aprovizionarea forțelor fostului președinte în timpul războiului civil al Coastei de Fildeș.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata