Moș Crăciun a umplut de Covid un azil de bătrâni, deși OMS l-a declarat imun la boală
În Belgia, Moș Crăciun a adus pe lângă cadouri și o infecție cu COVID-19 pentru 75 de persoane, rezidenți și personal ai unui cămin.
Instituția adăpostește 150 de persoane.
Vizita Moșului de săptămâna trecută este cauza unei infectări în masă: 61 de persoane în vârstă și alte 14 îngrijitori de la căminul din Mol, Antwerp.
Unul dintre rezidenți a avut nevoie de o mască de oxigen.
Moș Crăciun a dezvoltat simptome și a fost testat pozitiv la SARS-CoV-2 la numai trei zile după vizita la cămin.
Din această cauză, a fost începută o testare în masă a celor care beneficiază de serviciile căminului.
„Este o zi tristă pentru cămin. Este o presiune pe care o poartă cel care l-a impersonat pe Moș Crăciun, dar și cei care au organizat vizita”,
a spus presei locale primarul din Mol.
Imagini din cadrul vizitei arată cum nu toți vârstnicii poartă mască, iar Moșul și ajutoarele sale nu au păstrat distanța de 2 metri.
Administrația locală a descris organizarea evenimentului ca fiind una „complet iresponsabilă”.
Marc Van Ranst, un virusolog de top din Belgia a spus că este puțin probabil ca voluntarii din echipa Moșului să fi creat un focar atât de mare.
„Chiar și pentru o răspândire rapidă, sunt prea multe infecții deodată”, a declarat Ranst.
Acesta crede că cel mai important factor al răspândirii este instalația de ventilare a aerului, iar vizita moșului în timpul pandemiei a fost „o idee foarte proastă”.
Luni, OMS l-a declarat pe Moș Crăciun imun la Covid-19 și liber să aducă daruri.