Natalia Gavrilița: Pensiile și salariile vor fi achitate la timp, însă există o altă problemă a actualului Guvern

0 442

Prim-ministra desemnată, Natalia Gavrilița, care cel mai probabil joi va merge în Parlament să ceară vot de învestire din partea deputaților,

afirmă că în următoarele luni pensiile și salariile bugetarilor vor fi achitate la timp în continuare, deoarece există suficiente resurse financiare în buget,

însă există o altă problemă – Guvernul se împrumută masiv de la băncile din interiorul țării. Declarațiile au fost făcute de către prim-ministrul desemnat

în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă. scrie realitatea .md.

„Aici este o diferență între ceea ce este pus în buget și ceea ce este pe conturi și deocamdată pe conturi există suficiente resurse pentru o anumită perioadă,

pe câteva luni, pentru a achita pensiile și salariile, dar aceasta în condițiile bugetului actual, care nu conține suficiente măsuri pentru oameni

și pentru oamenii de afaceri. De aceea, da, pensiile și salariile se vor plăti, dar am fi putut face mult mai mult”, a spus Gavrilița.

Pe de altă parte, Natalia Gavrilița precizează că, actualul Guvern a început să împrumute masiv, iar acest lucru, nu este normal, întrucât băncile nu doresc să crediteze antreprenorii în plină criză, dar aleg să crediteze la scară largă doar statul.

„Guvernul se împrumută pe interior, într-adevăr, și este o problemă atunci când în plină criză băncile nu dau credite antreprenorilor, dar creditează masiv statul,

atunci când noi am putea accesa alte surse de finanțare. Noi am propus un program ambițios de reforme în domeniul bunei guvernări exact care ne-ar permite

să accesăm fondurile și programul negociat cu Fondul Monetar Internațional”, a spus Gavrilița.

Totodată, premierul desemnat afirmă că, în prezent, statul cheltuie bani, care nu au fost prioritizați, ținând cont de situația pandemică din țară.

„De foarte multe ori vorbim despre acești indicatori la nivel macro, dar este de fapt destul de simplu, ca în bugetul unei familii – sunt bani și sunt priorități.

Deci, foarte des statul cheltuiește pentru altceva decât pentru prioritățile dintr-o criză. Asta a fost critica noastră cea mai importantă anul trecut,

că trebuia să fie subvenționate salariile oamenilor care nu au avut de lucru atunci când s-au impus restricții. Exact acum noi vom găsi bani care sunt cheltuiți ineficient pe programe care nu aduc rezultate și vom reorienta acești bani spre aceste măsuri de susținere a populației și a oamenilor de afaceri”, a mai adăugat Natalia Gavrilița.

În aceeași ordine de ideei, prim-ministra desemnată menționează că, „fostul premier Chicu manipulează și de fapt există un deficit bugetar, deoarece Parlamentul

anul trecut a adoptat un buget unde cheltuielile sunt mai mari decât veniturile, iar acest deficit se finanțează din împrumuturi externe și din împrumuturi interne.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata