O amerindiană a fost numită de Biden la șefia Departamentului de Interne. Este primul nativ american care ajunge în această funcție

0 36

Joe Biden a făcut o nominalizare care sparge barierele de gen și rasă, dar care bagă spaima în petroliști. Președintele-ales o vrea pe Deb Haaland, o femeie din tribul Pueblo să conducă Departamentul de Interne.

Dacă va fi confirmată, va fi primul amerindian în fruntea acestei agenții puternice, care se ocupă și de rezervațiile indiene. Dar, în același timp, Departamentul de Interne administrează toate resursele naturale și tot pământul federal. Ea este o oponentă a fracking-ului pentru extragerea petrolului. De asemenea, a semnat și Green New Deal, programul ecologic extrem de controversat al progresiștilor din partidul lui Biden.

Deb Haaland, reprezentant democrat: „De pe domeniul public vin 25% dintre emisiile de carbon ale țării. Asta pentru că administrația a exagerat prin închirierea pământului pentru industria de petrol și gaze.

În timpul administrației Trump și cu ajutorul fracking, Statele Unite au reușit să-și asigure independența energetică și să devină cel mai mare exportator de petrol din lume. Dar Joe Biden a spus public să vrea să renunțe la hidrocarburi și că fracking-ul pe pământ federal ar fi primul care dispare. Peste 10 milioane de americani lucrează în industria de petrol și gaz și în domenii conexe.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata