O femeie a murit după ce s-a infectat cu două tulpini de COVID

0 40

Medicii suspectează că femeia a contractat infecțiile de la două persoane diferite și consideră că acesta este primul caz documentat de infectare dublă, scrie BBC.

Femeia, care a murit în martie 2021 în Belgia, nu fusese vaccinată. Cazul ei este discutat la Congresul European de Microbiologie Clinică și Boli Infecțioase din acest an.

„Ambele variante circulau în Belgia la momentul respectiv, așa că este probabil ca doamna să fi fost coinfectată cu virusuri diferite de la două persoane diferite. Din păcate, nu știm cum a fost infectată. Era o doamnă care locuia singură, dar avea o mulțime de ajutoare care veneau să aibă grijă de ea. Este greu de spus dacă coinfectarea celor două variante îngrijorătoare a jucat un rol în deteriorarea rapidă a pacientei”, a spus dr. Anne Vankeerberghen, cercetător principal la spitalul OLV din Aalst, Belgia.

„Detectarea a două variante dominante îngrijorătoare la o singură persoană nu este o surpriză – acestea ar fi putut fi transmise de o singură persoană infectată sau prin contactul cu mai multe persoane infectate”, a explicat profesorul Lawrence Young, expert în virologie la Universitatea din Warwick.

El a spus că sunt necesare mai multe studii pentru a determina dacă astfel de infecții compromit în vreun fel eficacitatea vaccinării sau dacă fac ca boala să fie mai gravă.

Câte cazuri de dublă infectare cu COVID sunt în lume

În ianuarie 2021, oamenii de știință din Brazilia au raportat că două persoane au fost infectate simultan cu două tipuri de coronavirus, unul fiind Gamma.

De asemenea, cercetătorii din Portugalia au tratat recent un tânăr de 17 ani care părea să fi contractat un al doilea tip de COVID în timp ce încă se recupera în urma unei infectări anterioare de COVID.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata