O magistrală care va aproviziona cu apă orașele Strășeni și Călărași va fi construită cu sprijinul Germaniei

0 77

O magistrală care va aproviziona cu apă orașele Strășeni și Călărași va fi construită cu sprijinul Germaniei.

Proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală” a fost lansat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru și este susținut financiar de Guvernul Federal German prin intermediul KfW. Costul total al investițiilor preconizate  constituie circa 27,65 milioane de euro, dintre care 25 milioane de euro reprezintă grantul acordat de Guvernul Germaniei, iar 2,65 milioane de euro constituie contribuția garantată de Fondul National de Dezvoltare Regională.

Proiectul este prevăzut pentru o perioadă de 4 ani și prevede construcția unei magistrale de aproximativ 52 km care va reprezenta sursa de apă potabilă pentru locuitorii orașelor Strășeni și Călărași, cu extinderea ulterioară etapizată către satele din cele două raioane. De asemenea, vor fi construite o stație de pompare și trei stații de reclorare cu capacități de 6000 și 3000 m3  care vor fi amplasate în cele două orașe. Prima fază de implementare prevede și elaborarea proiectului preliminar pentru 4 sate, de asemenea, urmează să fie realizat proiectul tehnic și supervizarea lucrărilor pentru 2 sate cu conectarea acestora la magistrala nou construită, informează CALM.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata