O nouă amânare în dosarul intentat după protestul din ianuarie 2016. Sentința în acest caz va fi pronunțată în 27 ianuarie

0 32

Judecătoria Buiucani, care urma să se pronunțe astăzi, 13 ianuarie, în dosarul protestului din ianuarie 2016, a amânat din nou ședința.

Astfel, sentința ar urma să fie anunțată în data de 27 ianuarie. Participanții la protest declară că sunt inculpați într-un dosar politic,

fabricat la comanda justiției fostului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.

Doi dintre ei, dar și reprezentanții asociației obștești „Dreptul la Dreptate” fac apel către președintele țării și către procurorul general să ia în vizor acest dosar.

Într-o conferință de presă la IPN, Pavel Grigorciuc, președintele asociației obștești „Dreptul la Dreptate”, a declarat că dosarul intentat după protestul din ianuarie 2016 și la care au participat mii de oameni, este unul sută la sută politic, „fiind fabricat de justiția lui Plahotniuc”. Potrivit lui, oamenii au ieșit la acțiunea ad-hoc

pentru a manifesta împotriva învestirii Guvernului Filip. „Eu consider că acești oameni nu pot fi judecați, ci dimpotrivă despre ei trebuie de vorbit cu demnitate,

iar activismul lor civic și atitudinea lor trebuie prezentată drept exemplu pentru alți cetățeni. Și pe această cale aș vrea să mă adresez președintelui Maia Sandu, procurorului general, Alexandr Stoianoglo, și partenerilor externi să acorde atenție acestui dosar, dar și altor dosare politice la comandă”, a notat Pavel Grigorciuc.

Aureliu Pisica, inculpat, a declarat că, atunci când s-a aflat că urmează învestirea Guvernului pe timp de noapte, lumea s-a adunat să protesteze pașnic,

dar printre manifestanți erau și persoane agresive, provocatori. Din 13 persoane care au avut statut de bănuit, inclusiv actuali deputați,

pe banca acuzaților au rămas doar patru inculpați. Potrivit lui, în cadrul cercetărilor s-au admis numeroase încălcări procedurale,

procesul desfășurându-se practic în lipsa părților vătămate: polițiști și câțiva demnitari de stat.

Vrej Martirosean, în privința căruia procurorul și-a retras învinuirile pe acest dosar, spune că, din cauza frecventelor ședințe de judecată,

nu-și poate vedea de propriile griji, are o familie și trebuie să muncească pentru a o întreține. Tot din cauza acestui dosar, a ratat un an de universitate.

Procurorul și-a retras învinuirea, însă, spune tânărul, lucrul acesta s-a întâmplat prea târziu.

Vrej Martirosean crede că învinuirea trebuie retrasă și în privința celorlalți trei inculpați în acest dosar politic.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata