Octavian Ţîcu, eliminat din cursă: Nu m-am gândit că regimul Dodon poate fi aşa ticălos

0 158

Candidatul PUN la alegerile prezidenţiale, Octavian Ţîcu, a fost eliminat din cursă. Despre aceasta anunță chiar el, menționând că i s-a comunicat ieri, 2 octombrie, că a fost exclus.

„REGIMUL DODON M-A ELIMINAT DIN CURSA PREZIDENȚIALĂ. Ieri a fost profund şocat. Ziua în care urma să ne lansăm în campania prezidențială a fost ziua în care CEC a ales să mă anunțe că sunt exclus. Iertată-mi fie această slăbiciune nefirească, dar nu m-am gândit că regimul de guvernare poate fi aşa ticălos. Frica lui Dodon şi a Moscovei față de eventualitatea participării mele în această campanie a fost atât de mare, încât a decis să elimine orice risc şi să mă scoată din cursă. Singura alternativă unionistă, anti-sistem, necompromisă în schemele şi înțelegerile politice, necoruptă şi capabilă să-şi asume lupta împotriva regimului până la demontarea lui definitivă”, scrie Țîcu pe pagina sa de Facebook.
Acesta spune că i-au fost aruncate la gunoi 5 mii de semnături și aduce aminte de regimurile Plahotniuc și Dodon care au invalitat semnăturile a mii de cetățeni în timpul alegerilor anterioare.
„Din 20 000 de mii de semnături ale cetățenilor R. Moldova, peste 5 mii au fost aruncate la gunoi, majoritatea pentru o cifră sau număr de la seria buletinului greşit şi pentru faptul că s-a încurcat domiciliul. Cinic şi fără scrupule. Semnături reale ale cetățenilor țării.
Asta pentru a ne arunca sub limita de 15 mii, adică la 14 548 semnături, şi acceptând doar 10 raioane din cele 20 care erau cu un număr de peste 700 semnături. Plahotniuc a invalidat votul a mii de chişinăuieni în 2018, iar Dodon a invalidat în 2020 prin CEC semnăturile a 20 000 de cetățeni şi a privat de la opțiunea de vot alte zeci sau poate sute de mii. Zilele acestui regim sunt numărate, fiți încrezători în asta! Voi reveni cu o declarație oficială imediat după anunțarea rezultatelor oficiale CEC”, menționeață Țîcu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata