OMS lansează un nou avertisment: „Suntem într-o perioadă foarte riscantă. Trebuie să ne dublăm eforturile, nu este o perioadă pentru relaxare”

0 30

Oficialii OMS au transmis că lumea trebuie să intensifice eforturile pentru a combate coronavirusul.

De asemenena, îndemnul lor este și pentru statele lumii, care nu trebuie să lase garda jos. OMS susține că lumea se află încă în „faza acută” a pandemiei,

când virusul pătrunde în comunități, ucigând zeci de mii de persoane în fiecare săptămână, potrivit CNBC.

Suntem într-o perioadă foarte riscantă. Trebuie să ne dublăm eforturile, nu este o perioada pentru relaxare. Acest lucru este cauzat parţial de oboseala provocată

de carantină. Oamenii devin mai relaxaţi, deoarece consideră că vaccinurile sunt pe drum”, a declarat dr. Soumya Swaminathan, de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

„Este încă necesar să purtăm masca, să respectăm distanțarea socială și să ne vaccinăm”

Săptămâna trecută, OMS a avertizat că noile cazuri de Covid-19 cresc în întreaga lume după șase săptămâni consecutive de declin.

Peste 2,6 milioane de cazuri noi au fost raportate în ultima săptămână a lunii februarie, în creștere cu 7% față de săptămâna precedentă, potrivit agenției de sănătate. Mediterana de Est, Asia de Sud-Est, Europa și America au înregistrat creșteri între 6% și 14%.

De asemenea, și vicepreședintele executiv al Fundaţiei Robert Wood Johnson, Julie Morita, a afirmat că oamenii trebuie să conștientizeze că în momentul de față infecţiile, spitalizările şi decesele sunt încă mari, chiar dacă au scăzut faţă de nivelul înregistrat în perioada de vârf a pandemiei.

Este încă necesar să purtăm masca, să respectăm distanțarea socială, să evităm aglomerația și să ne vaccinăm.

Deși vaccinurile sunt în creștere pentru noi în țară, nu putem lăsa garda jos. Este prea devreme pentru a ne relaxa”, a spus Julie Morita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata