Omul de afaceri Serghei Cosovan a decedat din motive grave de sănătate

0 178

Omul de afaceri Serghei Cosovan, fostul șef al pieței „Curcubeu”, a decedat joi, 25 martie, din motive grave de sănătate.

Despre decesul acestuia a anunțat avocata Promo-LEX Nicoleta Hriplivîi.

Solicitat de Ziarul de Gardă, directorul de program al Promo-LEX, Vadim Vieru, ne-a spus că Cosovan a decedat din cauza cirozei hepatice

și că starea lui de sănătate s-a agravat în detenție, dar și după detenție, scrie  ZdG.

Avocata Promo-LEX Nicoleta Hriplivîi susține că la decesului lui Serghei Cosovan au contribuit mai mulți procurori, judecători, dar și persoane din sistemul penitenciar.

Potrivit avocatei, timp de doi ani, Asociația Promo-LEX a încercat „să ajungă la conștiința procurorilor, judecătorilor,

CSM și a unora din sistemul penitenciar: că o persoană grav bolnavă nu are ce căuta într-un sistem penitenciar care nu este capabil să acorde

o asistență medicală adecvată”.

Conform Promo-LEX, în procesul verbal de reținere, care datează din 25 aprilie 2018 (deși a fost reținut la 24 aprilie),

se menționează că acesta ar fi bănuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 al. 2, fapte în legătură cu care deja este cercetat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata