Organizația municipiului Chișinău a Pro Moldova a decis să o susțină pe Maia Sandu la prezidențiale
Organizația municipiului Chișinău a partidului Pro-Moldova a decis să o susțină pe Maia Sandu la alegerile prezidențiale de duminică. Despre aceasta a anunțat deputatul Vladimir Cebotari. Parlamentarul susține că decizia a fost luată unanim.
Politicianul a argumentat această decizie prin faptul că „guvernarea nu face nimic pentru oamenii simpli, i-a uitat pe timp de pandemie, i-a închis in case fără să le ofere un pachet social, le-a închis afacerile dar ia obligat să achite impozite, credite si chirii” și că actualul președinte trebuie înlocuit.
Amintim că și formațiunea Pro-Moldova și-a înaintat un candidat pentru scrutinul prezidențial, însă nu a fost înregistrat în cursă de Comisia Electorală Centrală, care a găsit mai multe nereguli în listele de semnături în susținerea lui Andrian Candu.