Partidul „ȘOR” cere ieftinirea benzinei și motorinei, dar și instituirea unui moratoriu pe scumpirea unor produse

0 21

Partidul „ȘOR” și Platforma „Pentru Moldova” cer Comisiei pentru Situații Excepționale instituirea unui moratoriu asupra scumpirii gazului,

carburanților și a energiei electrice, precum și ieftinirea benzinei și motorinei până la nivelul prețului din decembrie 2020.

Declarația a fost făcută, de către vicepreședintele fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR”, Violeta Ivanov.

Totodată, Ivanov a cerut Consiliul Concurenței să întreprindă acțiuni pentru a destructura posibilele înțelegeri de cartel în domeniul importului

și comercializării produselor petroliere. Mai mult, deputatul a cerut și introducerea unui moratoriu asupra creșterii prețurilor produselor de strictă necesitate.

„Nu mai putem permite repetarea cazurilor din ultima perioadă, când prețul unor produse pur și simplu a explodat.

Un exemplu concret este uleiul, care s-a scumpit cu 30 la sută, un litru ajungând să coste aproape 40 de lei. În același timp, în perioada stării de urgență,

statul trebuie să amplifice suportul social pentru categoriile social-vulnerabile, să le ofere compensații suplimentare,

în cele mai grave cazuri să le subvenționeze plățile la serviciile comunale”, a declarat Violeta Ivanov.

O altă propunere enunțată de deputatul Partidului „ȘOR” a fost amânarea, în perioada Stării de Urgență,

a achitării de către cetățeni a ratelor lunare la bănci și la companiile de microfinanțare.

„De asemenea, statul este obligat să asigure susținerea mediului de afaceri. Domeniul HoReCa, comerțul cu amănuntul, piețele și transportatorii înregistrează pierderi enorme în această perioadă. Dacă statul nu va veni cu măsuri concrete, aceste întreprinderi pur și simplu vor falimenta.

Iar aceasta înseamnă, pe lângă reducerea veniturilor la buget, și zeci de mii de șomeri, ceea ce înseamnă o povară și mai mare pentru buget.

Cerem Comisiei pentru Situații Excepționale să ia în calcul și să implementeze propunerile noastre. Oamenii așteaptă de la stat soluții,

pentru că în toată această incertitudine socială și economică, în condițiile unei crize politice care nu se mai termină, oamenii trebuie să simtă că,

dincolo de divergențele politice, instituțiile statului trebuie să rămână de partea lor”, a mai spus deputatul.

Ivanov a mai adăugat că Partidul „ȘOR” și Platforma „Pentru Moldova” sunt deschise să discute cu instituțiile statului, cu Guvernul,

măsurile și acțiunile punctuale pentru fiecare categorie de cetățeni și pentru fiecare sector în parte. „Avem un proiect amplu care ar permite ieșirea Republicii Moldova din criză și redresarea situației social-economice. Așteptăm deschidere și dialog din partea Guvernului, Președinției și Parlamentului

pentru a discuta și implementa deciziile care se impun”, a conchis Violeta Ivanov.

 

 

sursa: jurnal.md

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata