PAS neagă orice implicare în vandalizarea sediului PSRM

0 63

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) neagă orice implicare în vandalizarea sediului Partidului Socialiștilor (PSRM) din Căușeni. Mai mult, reprezentanții formațiunii au presupus că socialiștii sunt chiar ei autorii atacului. Reacția vine după ce purtătoarea de cuvânt a socialiștilor a declarat pentru NM că „așa e când pornesc „vremurile bune”, cu „oameni buni”” și a promis că va reveni ulterior cu mai multe detalii.

Reprezentanții PAS susțin că nu au nicio legătură cu faptul că oficiul PSRM din Căușeni a fost murdărit cu materii fecale.

„Socialiștii, aflați la guvernare, probabil și-au înscenat singuri acest atac dezgustător, ca să se victimizeze. Orice insinuare despre implicarea PAS este o provocare ieftină”, a declarat pentru NM Aurica Rusnac-Jardan, purtătoarea de cuvânt a PAS.

Reacția vine după ce purtătoarea de cuvânt a PSRM Carmena Sterpu, de la care am solicitat detalii despre vandalizarea sediului socialiștilor, a declarat: „După clarificarea situației, vom veni cu un comentariu suplimentar. Așa e când pornesc „vremurile bune”, cu „oameni buni””.

Amintim că incidentul a devenit cunoscut după ce fostul vicepreședinte al raionului Căușeni, ex-deputatul PSRM Oleg Cuciuc, a publicat imagini în care se vede că sediul a fost murdărit cu materii fecale aduse într-o pungă cu calendar. Poliția din Căușeni s-a autosesizat din imaginile făcute publice.

„Cazul a fost înregistrat. Se stabilesc toate circumstanțele și persoanelor implicate”, a declarat pentru NM Mariana Bețivu, ofițer de presă al Inspectoratului General al Poliției.

Nu este primul caz când sediul unui partid din Republica Moldova este vandalizat în acest mod. În 2015, peste 3 tone de fecale au fost vărsate pe scările sediului Partidului Liberal Democrat din Moldova, dintr-o autospecială.

 

 

sursa:  newsmaker.md

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata