PAS va depune o sesizare la Curtea Constituţională, pentru a găsi cea mai rapidă cale de declanşare a alegerilor anticipate

0 50

Partidul Acţiune şi Solidritate anunţă că va depune astăzi o sesizare la Curtea Constituţională, fiind în căutarea celei mai rapide căi pentru declanşarea anticipatelor

şi eliminării riscurilor economice şi sociale care rezultă din perpetuarea crizei actuale.

„În sesizare vom solicită interpretarea Constituţiei în vederea elucidării posibilităţii dizolvării Parlamentului prin adoptarea de către forul legislativ a unei hotărâri
în acest sens cu o majoritate calificată de două treimi de voturi ale deputaţilor. În primul rând, autodizolvarea Parlamentului nu este interzisă de Constituţie.
De vreme ce Parlamentul poate adopta orice acte legislativ în afara celor interzise de Constituţie, posibilitatea autodizolvării pare firească.
De asemenea, de vreme ce o majoritate de două treimi poate modifica Constituţia,
de ce nu ar putea cu aceeaşi majoritate calificată să decidă dizolvarea Parlamentului?”, declară vicepreşedintele Parlamentului Mihai Popşoi.

Deputatul mai spune că în 1997, când Curtea Constituţională a fost chemată să răspundă la o întrebare asemănătoare, aceasta a specificat că o dizolvare

a Parlamentului de către deputaţi se poate face dacă parlamentarii demisionează şi supleanţii se dezic de mandat, astfel încât numărul celor rămaşi să fie mai mic de 51. Doar că la moment această posibilitate stabilită atunci de Curte nu poate fi aplicată la modul practic, întrucât, pe de o parte,
actualul legislativ a fost ales pe sistem mixt, iar, pe de altă parte, legea actuală spune că, chiar dacă demisionează toţi parlamentarii şi supleanţii depun declaraţii
de renunţare, mandatele acestora se alocă formaţiunilor politice care rămân în Parlament.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata