Patru persoane, printre care doi copii, s-au intoxicat cu monoxid de carbon, după ce au aprins focul în sobă

0 14

Patru persoane, dintre care doi copii, s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Cazul a avut loc în după amiaza zilei de 22 decembrie

într-o gospodărie din localitatea Tudora, raionul Ștefan Vodă.

Din primele informații, de vină ar fi soba defectă, care nu a fost verificată în prealabil, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Potrivit primelor cercetări, totul s-a întâmplat după ce oamenii au aprins focul în sobă pentru prima dată în acest sezon.

La scurt timp, un bărbat în vârstă de 34 de ani, o femeie în vârstă de 31 de ani, dar și doi băieți cu vârstele de 6 și 9 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Oamenii au chemat ambulanța după ce au început să se simtă rău. Medicii au constatat că membrii familiei s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

Aceștia le-au acordat îngrijiri medicale și nu a fost nevoie de spitalizare.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează oamenii să fie foarte atenți la exploatarea surselor de încălzire.

Nu este indicată folosirea sobelor cu defecțiuni sau a celor care nu au fost verificate.

Mai mult, în cazul exploatării surselor de încălzire, oamenii trebuie să aerisească bine încăperile, iar pe noapte focul din sobă să fie stins.

În caz de situații de risc, apelați la 112.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata