Pavel Filip: Guvernul și Ministerul Finanțelor nu vor să își asume schemele cu țigări ale coaliției PSRM-Șor

0 110

Președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, susține că Executivului „i-a fost rușine să fie părtaș la schemele” coaliției PSRM – „Pentru Moldova” ce ar duce la prejudicierea bugetului de stat cu 160 de milioane de lei/anual, sau Cabinetul de miniștri „a dat dovadă de lașitate”. Mai exact, Guvernul a lăsat la latitudinea Parlamentului anularea sau menținerea a unei norme ce se referă la comercializarea țigaretelor de foi (cigarillos) cu aplicarea unui acciz mult mai mic decât în cazul țigărilor obișnuite.

«Nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum», ca în povestea lui Ispirescu: așa a fost ieri răspunsul Guvernului la amendamentul care anula schemele cu țigări ale băieților șmecheri. În premieră Guvernul a decis… să nu decidă și a lăsat la latitudinea Parlamentului (a se citi: «a coaliției PSRM-Șor») această decizie. I-a fost rușine executivului să fie părtaș la schemele Coaliției? Sau a dat dovadă de lașitate? Cei de la Ministerul Finanțelor înțeleg, desigur, că și-ar pune semnătura pe prejudicierea bugetului cu 160 mln lei anual și n-au vrut să riște, așa că au lăsat la latitudinea legislativului. Lăsați, că în Parlament este gata pregătită armata de mercenari care ridică mâna pentru orice. Se descurcă ei!”, a scris Filip.

Amintim că anterior și deputații PAS au atras atenția asupra schemei respective. Mai exact, este vorba despre introducerea a unei noi noțiuni în Hotărârea Guvernului pentru aprobarea regulamentelor sanitare privind produsele din tutun şi produsele conexe, care ar permite comercializarea țigaretelor de foi (cigarillos) cu aplicarea unui acciz mult mai mic decât în cazul țigărilor obișnuite. Potrivit deputatului, în cazul adoptării acestei măsuri, statul ar putea pierde zeci de milioane de lei.

Reprezentanții opoziției nu exclud că în spatele acestei scheme s-ar afla deputatul neafiliat Eugeniu Nichiforciuc.

 

 

 

sursa: deschide.md

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata