Platforma „Pentru Moldova” a anunțat că nu va vota pentru ridicarea imunității celor doi deputați

0 26

Platforma „Pentru Moldova” a anunțat că nu va vota pentru ridicarea imunității deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan,

menționând că este „un spectacol de prost gust”. Într-un comunicat al formațiunii aceștia au declarat că „consideră drept neîntemeiată solicitarea procurorului general, Alexandr Stoianoglo, privind ridicarea imunității parlamentare a deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan”, scrie tv8.md.

„Argumentele prezentate de Procuratura Generală nu sunt suficiente și nici concludente. Prin urmare, nu există motive suficiente pentru a atenta la imunitatea parlamentară a colegilor noștri. Procurorul general nu a prezentat argumente juridice și dovezi clare care să-l incrimineze pe colegul nostru Denis Ulanov

nici în documentele oficiale, nici la ședința Comisiei Juridice, numiri și imunități, la care a participat.

Mai mult, însuși procurorul general a confirmat că Denis Ulanov nu a fost beneficiar al banilor furați din bănci. De asemenea, au fost încălcate drepturile deputaților

la apărare, în condițiile în care avocații acestora nu au fost lăsați să participe la ședința Comisiei juridice, pentru a aduce argumente și dovezi la acuzațiile

procurorului general.

Trebuie să amintim că, în ultimele șase luni, deputatul Denis Ulanov s-a adresat în repetate rânduri la Procuratura Generală,

solicitând să fie audiat, fiind gata să ofere toate documentele necesare, însă Procuratura a ignorat toate aceste demersuri.

Nu este un secret faptul că imunitatea parlamentară nu încurcă în niciun fel la efectuarea unui șir lung de acțiuni procesual-penale,

acțiuni care n-au fost întreprinse de Procuratură.

Mai mult, nu este clar în ce mod Procuratura a stabilit vinovăția deputaților, în condițiile în care dosarele penale în privința lor au fost pornite

cu câteva zile înainte de solicitarea procurorului general de retragere a imunității. Ba chiar este gata să ceară și arest.

În altă ordine de idei, este suspect faptul că procurorul general cere ridicarea imunității pentru doi deputați concomitent,

deși aceștia sunt vizați în dosare care nu au vreo legătură între ele. Sunt cazuri diferite, tratate separat,

iar această abordare trădează mai degrabă o motivație politică, decât una derivată din interes pentru ancheta propriu-zisă.

Faptul că solicitarea de ridicare a imunității unor deputați a venit anume acum, când se decide soarta guvernării Republicii Moldova,

trezește suspiciuni privind motivația reală a acestui demers. Asta în condițiile în care s-a constituit o majoritate parlamentară, iar fiecare vot contează enorm.

Mai ales că suntem în plină pandemie, iar unii deputați sunt bolnavi sau riscă să se îmbolnăvească, iar din această cauză, există probabilitate mare ca,

din motive de boală, unii dintre ei să nu poată fizic participa la procesul de învestire a Guvernului.

Tot acest spectacol legat de ridicarea imunității colegilor noștri Denis Ulanov și Petru Jardan ne arată că astăzi, în Republica Moldova,

nu există justiție echitabilă, ci justiție televizată. Cei care mai pot gândi lucid în această țară înțeleg foarte bine că instituțiile care ar trebui să apere drepturile

și libertățile oamenilor, le încalcă în cel mai brutal mod cu putință.

Intuim că, astăzi, o parte dintre colegii noștri din alte fracțiuni va vota pentru ridicarea imunității deputaților Jardan și Ulanov.

Unii o vor face din frică, alții din raționamente pur politice, iar alții, naivi și visători, poate cred sincer că Procuratura chiar are de gând să facă dreptate.

De aceea, poziția Platformei „Pentru Moldova” este următoarea: nu vom participa la acest spectacol ieftin, pentru că nu are nimic în comun cu legea”.

se arată în comunicatul formațiunii „Pentru Moldova”.

Vineri, 19 martie, procurorul general a venit la Parlament și a cerut să fie ridicată imunitate celor doi parlamentari.

Ulterior, președinta Legislativului, Zinaida Greceanîi, a anunțat solicitarea lui Stoianoglo în plen.

Potrivit procuraturii, Ulanov este acuzat de implicare în frauda bancară, acesta fiind învinuit de „escrocherie” și „spălare de bani”, iar Jardan – de „abuz de serviciu”

în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și în detrimentul intereselor companiei de stat „Aeroportul Internațional Chișinău”,

atunci când a fost concesionată.

Comisia juridică care s-a întrunit sâmbătă, 20 martie, propune Legislativului ridicarea imunității și încuviințarea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecată

a deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan. Astăzi, la ședina Parlamentului, subiectul privind ridicarea imunității va fi pe ordinea de zi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata