Polițiștii de frontieră care au urmărit, fără ca să intervină, cum un tânăr era atacat cu un cuțit, demiși

0 81

Cei doi polițiști de frontieră care au asistat la o bătaie într-o stație PECO din satul Criva, fără ca să intervină, în timp ce un tânăr era agresat fizic și verbal de un individ, au fost demiși din funcție. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Interne. „Atitudinea funcționarilor a prejudiciat grav imaginea instituției în care activau și a profesiei de polițist”, susține MAI.

„La data de 15 ianuarie 2021 am fost martorii unui caz rușinos reflectat în mijloacele de informare, cu acțiuni violente care au avut loc în prezența a doi funcționari ai IGPF. Aceștia fiind îmbrăcați în uniformă de serviciu nu au întreprins nici o acțiune de curmare a nelegiuirilor la care au fost martori, lăsând în primejdie o persoană, viața și sănătatea căreia erau puse în pericol. Imediat după publicarea acestui caz, la indicația conducerii MAI a fost inițiată o anchetă de serviciu.

Am declarat atunci că cei doi polițiști de frontieră nu ne reprezintă și că comportamentul lor nu este demn de profesia pe care o au, iar astăzi venim cu un anunț: în urma anchetei realizate de SPIA al MAI, la data de 29 ianuarie 2021, conform unui Ordin emis de MAI, aceștia au fost sancționați cu demisia din funcție”, anunță Ministerul de Interne printr-un comunicat de presă.

MAI precizează că a fost stabilit că acțiunile manifestate de către funcționarii vizați, prin adoptarea unui comportament impropriu statutului de polițist sunt contrar normelor etice acceptate în societate și contravin prevederilor cadrului normativ în vigoare.

„Funcționarul public cu statut special din cadrul MAI, are obligația să ia măsuri pentru apărarea vieții, sănătății, onoarei, demnității și averii cetățenilor în cazurile în care ei sunt amenințați de fapte ilegale sau alte pericole, indiferent dacă se află în timpul sau în afara orelor de serviciu.

Aceste cazuri nu sunt un fenomen, iar Ministerul Afacerilor Interne împreună cu instituțiile din subordine va veni cu unele instruiri suplimentare pentru angajați, pentru a evita astfel de cazuri”, se mai menționează în comunicat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata