PPDA, împotriva dizolvării Parlamentului și a organizării alegerilor parlamentare anticipate

0 377

PPDA se declară împotriva dizolvării Parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Secretarul general al formațiunii, Ion Terguță, a afirmat la emisiunea Politica Nataliei Morari că la moment nu există pârghii legale pentru realizarea acestui fapt și că varianta propusă de liderul PPPN, Renato Usatîi, care invoca art. 2 din Constituție,  care spune că “Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova”, ceea ce înseamnă că la cererea cetățenilor, președintele poate semna un decret în acest sens, nu este viabilă.

“Să abordăm problemele exact așa cum spunea de exemplu Renato Usatîi: A doua zi, articolul 2 din Constituție – suveranitatea aparține poporului, lichidăm Parlamentul. Nu se poate chiar așa. Chiar dacă foarte mulți și-o doresc și chiar dacă foarte mulți au dreptate, pentru că acest Parlament nu mai reprezintă pe nimeni și este adevărat, dar situația este de așa natură că nu-ți permite legislația. Bun, noi lichidăm Parlamentul. Cine-și asumă acest risc?”, a întrebat Terguță.

De cealaltă parte, juristul Ștefan Gligor afirmă că această criză politică în care se află Republica Moldova poate fi depășită exclusiv prin organizarea unor alegeri parlamentare anticipate. Potrivit acestuia, un prim pas ar fi demisia Guvernului care ar putea fi cerută de către cetățeni.

“Morari: Care este modalitatea? Gligor: Modalitatea sunt oamenii, cetățenii RM, purtătorii suveranității, care trebuie să ceară domnului Chicu demisia, iar Parlamentului – să întrunească condițiile de dizolvare și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Este simplu. Morari: Aveți în vedere proteste? Gligor: Sigur că da. Dacă e nevoie, inclusiv proteste. Noi am mai protestat. Nu este pentru prima dată când societatea noastră trebuie să protesteze. De data asta chiar pentru o cauză justă și necesară și nu văd nicio problemă”, a spus Gligor.

“Populația, oamenii au arătat foarte clar că vor schimbarea și aceste soluții le vom găsi pe platformă parlamentară și cu susținerea populației”, a declarat la rândul ei Natalia Gavrilița, unul dintre vicepreședinții PAS.

Secretarul general al Platformei DA, Ion Terguță, a făcut trimitere însă la tentativa formațiunii de a demite Guvernul în vara anului 2020. Potrivit acestuia, dacă Guvernul Chicu ar fi fost demis, Republica Moldova se afla în prezent în altă situație decât cea actuală.

„Problema este că noi am încercat să facem sanie încă în această vară și noi am spus: oameni buni, suntem în pandemie, nu ne ajung paturi de spital, nu avem medicamente, economia noastră este la pământ, nu vom avea buget în iarnă și nu vom avea multe și nevrute, haideți să schimbăm acest guvern în vară. Am ajuns acum să depindem de Igor Dodon”, a menționat Ion Terguță.

Gligor a declarat însă în replică că acea moțiune de cenzură nu a fost altceva decât un instrument de șantaj a lui Dodon pregătit de Plahotniuc.

“Oamenii care au subsemnat și au ieșit pentru această moțiune de cenzură au fost scoși de Vlad Gheorghevici Plahotniuc și ei au fost cumpărați pentru a susține această moțiune de cenzură. Pe ultima sută de metri s-au îmbolnăvit doi oameni de la Șor de COVID, care trebuiau să voteze și v-au promis voturile și asta a fost chestia care a sabotat moțiunea de cenzură. După care, de facto a avut loc negocierea între Dodon, Plahotniuc și Șor, iar astăzi lui Dodon i-au fost asigurate cel puțin 54 de mandate, dar conform unor surse 57 de mandate, cu care el are de gând să stea până în 2023. Acum faptul că el vorbește despre potențiale alegeri anticipate la toamnă nu este un fapt cert. Dacă spiritele se calmează și ei asigură un echilibru financiar bugetar, ei vor vrea să stea mai mult pentru că pentru ei, fiecare lună înseamnă venituri tenebre din contrabandă, scheme. Despre acea moțiune de cenzură, eu știam că orice vine din partea oamenilor lui Plahotniuc nu se poate sfârși bine și am avut dreptate”, a spus în încheiere Ștefan Gligor.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata