PPDA propune modificări la Legea bugetului de stat

0 20

Deputații Platformei Demnitate și Adevăr (DA) propun modificări la proiectele privind legea bugetului și politicii fiscale de stat pentru anul 2021. Potrivit vicepreședintelui Parlamentului și deputatului Platformei DA, în proiectul bugetului de stat pentru anul 2021 sunt prevăzute cheltuieli dubioase.

Alexandru Slusari, deputat Platforma DA: „Sunt propuse foarte multe cheltuieli dubioase, care urmează să fie revizuite și anume: Creșterea cheltuielilor pentru MAI

cu 226 milioane de lei; Creșterea cheltuielilor pentru Ministerul Justiției cu 204 milioane de lei; Majorarea cheltuielilor pentru SIS cu 45 milioane de lei; Creșterea cheltuielilor pentru SPPS cu 30 milioane de lei; Creșterea cheltuielilor pentru Procuratura Generală cu 17 milioane  de lei; Majorarea cheltuielilor pentru Cancelaria de stat cu 26 milioane de lei; Alocarea a peste 67 milioane de lei pentru Arena Națională; Construcția ambasadelor în Belarus și Turcia, precum și a consulatului în Odessa – 11 milioane de lei; Reparația mai multor judecătorii – 11 milioane de lei; Programul de reparație a drumurilor în suma exorbitantă de peste 2,4 miliarde de lei; Următoarea tranșa pentru achitarea miliardelor furate – 867 milioane de lei. Câte cheltuieli dubioase, dar sunt uitate multe pături sociale.”

Potrivit deputaților Platformei DA, cheltuielile sus-menționate pot fi revizuite prin realocarea banilor publici pentru:

  • Alocarea la sărbătorile de iarnă a indemnizațiilor unice pensionarilor cu pensia sub 3000 lei – 580 mln. lei.
    Majorarea Fondului de Dezvoltare a Agriculturii în vederea alocării compensațiilor pentru fermierii afectați de secetă – de la 1,1 la 1,9 mlrd. lei.
  • Majorarea Fondului de Dezvoltare Regională de la 220 la 500 mln. lei.
  • Majorarea Programului Diaspora Acasă Reușește de la 5 la 40 mln. lei.
  • Majorarea cu 6 mln a Fondului de susținere a populației, cel puțin la nivelul anului 2020, prevăzând finanțări suplimentare din BS a pachetului minim de servicii sociale.
  • Precizarea în Anexa nr.6 ”Investiții capitale pe autorități publice centrale” a costurilor estimate pentru implementarea proiectelor de investiții capitale.
  • Includerea unei noi Anexe ”Subsidii” a tuturor beneficiarilor pentru care bugetul de stat alocă surse în valoare de 4,3 mlrd lei sau 8% din totalul cheltuielilor, fără a menționa beneficiarii și destinația acestora.
  • Alocarea unei sume de 5 mln lei pentru reconstrucția sediului Oficiului Avocatului Poporului (str. Sfatul Țării 16, Chișinău) și includerea acestei sume la Anexa nr.6 ”Investiții capitale pe autorități publice centrale”.

Excluderea la art.16 a prevederii. ”Prin derogare de la prevederile art.60 din legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr.181/2014 prin care guvernul se autorizează să redistribuie alocațiile aprobate prin prezenta lege între ministere, alte autorități/instituții bugetare în cazul modificării actelor normative sau al adoptării unor acte normative noi privind organizarea și funcționarea acestor entități”, o prevedere abuzivă.

La toate cele trei bugete naționale, Platforma DA a elaborat peste 80 de amendamente care vor fi dezbătute în plenul Parlamentului.

Și deputații PAS au propus amendamente la proiectul de lege privind politica bugetar-fiscală.

Amintim că, proiectului politicii bugetar-fiscale și legile bugetului pentru anul 2021 au fost votate joi, 3 decembrie, în Parlament de către deputații PSRM și cei ai Partidului Șor, fără a fi supuse dezbaterilor și în timp ce opoziția a protestat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata