Precizările Ambasadei României la Chişinău referitoare la regimul de intrare, şedere şi tranzit pe teritoriul României

0 101

Ambasada României în Republica Moldova informează că, începând cu data de 15 septembrie 2020, se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul României,

Reprezentanţa diplomatică menţionează că se menţin în continuare măsurile stabilite prin actele normative adoptate de către autorităţile române în contextul epidemiei de COVID-19 în ceea ce priveşte intrarea pe teritoriul României şi a instituirii carantinei.

Astfel, se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor, definiţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu completările ulterioare, cu următoarele excepţii:

a) membri de familie ai cetăţenilor români;
b) membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în România;
c) persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi ori un document echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit legislaţiei Uniunii Europene;
d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, precum şi transportatorii şi alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;
e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi al organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora care îi însoţesc în misiuni permanente pe teritoriul României, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;
f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare;
g) pasageri care călătoresc din motive imperative;
h) persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive umanitare;
i) străinii şi apatrizii care călătoresc în scop de studii;
j) străinii şi apatrizii, lucrători înalt calificaţi, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfăşurată în străinătate;
k) străinii şi apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri din agricultură, personal navigant maritim şi fluvial;
l) membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii;
m) membrii echipelor de filmare a producţiilor cinematografice sau audiovizual, personalul tehnic şi artistic care participă la evenimentele culturale care se derulează pe teritoriul României, în baza unor relaţii contractuale dovedite sau a unor documente justificative.

Măsura stabilită mai sus nu se mai aplică cetăţenilor străini şi apatrizilor originari din sau rezidenţi în state terţe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricţiilor temporare asupra călătoriilor neesenţiale către Uniunea Europeană, în absenţa unor reglementări contrare la nivel naţional.

Cetăţenii Republicii Moldova, ca şi ai altor state, care nu se încadrează în categoriile de excepţii enumerate mai sus nu au dreptul de a intra pe teritoriul României.

Se menţin excepţiile de la măsura carantinei pentru 14 zile pentru următoarele categorii de persoane [până la adoptarea unei noi Hotărâri a CNSU, care să reglementeze situaţia persoanelor de la pct. m) de mai sus:

a) persoanele care vin în România din zonele/ ţările aflate pe lista întocmită de către INSP, dar care, înaintea sosirii în România, au petrecut o perioadă consecutivă de minimum 14 zile într-una sau mai multe zone/ ţări pentru care nu este instituită această măsură;
b) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;
c) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;
d) conducătorii auto prevăzuţi la lit. b) şi lit. c) care se deplasează în interesul desfăşurării profesiei din statul de rezidenţă al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidenţă, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;
e) membri ai Parlamentului European, parlamentari şi personal aparţinând instituţiilor internaţionale şi sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi reprezentanţi ai României în organisme şi organizaţii internaţionale la care statul român este parte;
f) piloţii de aeronave şi personalul navigant;
g) mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar;
h) personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
i) personalul navigant maritim şi fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în ţară, precum şi la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
j) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;
k) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
l) angajaţi ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în ţară, dacă dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului naţional;
m) reprezentanţii companiilor străine care au filiale/ sucursale/reprezentanţe sau agenţii pe teritoriul naţional, dacă la intrarea pe teritoriul României dovedesc raporturile contractuale cu entităţile economice de pe teritoriul naţional;
n) persoanele care intră în România pentru activităţi de utilizare, instalare, punere în funcţiune, mentenanţă, service al echipamentelor şi tehnicii din domeniile medical, ştiinţific, economic, apărare, ordine publică şi securitate naţională, transporturi, precum şi persoanele care desfăşoară activităţi profesionale specifice în domeniile menţionate, dacă dovedesc raporturile contractuale/de colaborare cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României, precum şi inspectorii organismelor internaţionale;
o) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora;
p) angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională care se întorc în România din misiuni executate în afara ţării;
q) elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetăţeni cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care au de susţinut examene de admitere sau pentru finalizarea studiilor, care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de finalizarea/ organizarea începerii studiilor;
r) membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii.

Se instituie măsura carantinei pentru toţi cei care au intrat în contact direct cu persoanele infectate, măsură ce se dispune pentru fiecare persoană individual prin decizia Direcţiei de Sănătate Publică competentă teritorial.

Pentru situaţii deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naştere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenţii/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare (spre exemplu: afecţiuni oncologice, insuficienţă renală cronică – în program de hemodializă), preschimbare documente de identitate, părăsirea ţării ş.a., poate fi analizată suspendarea temporară a măsurii de carantină, suspendare care se dispune prin decizie cu caracter individual, emisă de Direcţia de Sănătate Publică teritorială.

Ambasada recomandă tuturor persoanelor să se informeze permanent doar din surse oficiale (link) cu privire la intrarea şi şederea pe teritoriul României, înainte de începerea călătoriei, tocmai pentru a evita deplasarea până în punctul de trecere al frontierei şi refuzul intrării.

Toate persoanele care tranzitează România şi nu prezintă simptomatologie specifică infecţiei cu noul coronavirus, indiferent de ţara de provenienţă sau destinaţie, sunt exceptate de la măsura carantinei.

Pentru a fi permisă tranzitarea României, persoanele trebuie să probeze faptul că scopul călătoriei este unul justificat şi că li se va permite continuarea călătoriei în celelalte state de tranzit, dacă este cazul, respectiv că li se va permite intrarea în ţara de destinaţie.

Dovada scopului călătoriei se poate face în baza unui drept de şedere, dacă sunt impuse astfel de limitări de către statele de tranzit/ destinaţie (viză, permis de şedere, carte de rezidenţă etc.). De asemenea, se recomandă ca tranzitul să se facă neîntrerupt, utilizând coridoarele umanitare special create în acest sens (informaţii concrete vă vor fi oferite de către Poliţia de Frontieră).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata