Prima reacție a lui Igor Grosu: Au pus coada între picioare și au fugit

0 141

Am avut încă o confirmare că acest Parlament nu se gândește nici la țară, nici la oameni. Este reacția candidatului desemnat pentru funcția de premier, Igor Grosu,

care nu a avut șansa să-și prezinte în Parlament echipa și programul de guvernare din lipsă de cvorum.

“Ultimele zile nu au fost deloc ușoare pentru mine. Deși nu cred în bunele intenții ale acestui Parlament și știu că alegerile anticipate sunt unica posibilitate de a curăța Parlamentul, însă fiind conștient de situația gravă din țară, eu și colegii eram gata să ne asumăm responsabilitatea.

Astăzi însă am mai primit o dovadă că majoritatea deputaților acestui Paralemnt nicidată nu se gândesc la binele oamenilor.

Au avut propriul Guvern și majoritate, am vazut cât de prost au administrat pandemia, am vazut corupție, scheme, traseism politic,

hoție și au dat jos propriul guvern spunând că vor anticipate. Apoi au început să boicoteze orice posibilitate de a declanșa anticipatele.

De o bucată de vreme au început a striga că vor guvern, deoarece situația în țară e complicată, iar atunci când a apărut posibilitatea unui guvern responsabil

au pus coada între picioare și au fugit. Ceea ce am văzut azi e că acest Parlament nu poate gestiona crizele, nu poate asigura o majoritate reală care să suțină un Guvern, nu poate veni cu un ajutor pentru economie și nu poate lupta cu corupția”, a spus candidatul desemnat pentru funcția de premier.

Igor Grosu a menționat că poziția PAS rămâne aceeași, organizarea alegerilor anticipate.

“E nevoie de mobilizat toate eforturile pentru a soluționa criza pandemică şi de organizat alegeri anticipate pentru ca oamenii să cureţe acest Parlament de hoţi

şi tâlhari. Atât timp cât parlamentul are o majoritate din deputați care urăsc Moldova și storc din ea toate resursele, criza doar se va adânci”, a precizat Igor Grosu.

Rugat să vină cu o reacție la declarațiile făcute de preşedintele fracţiunii Platformei DA, Alexandru Slusari, precum că ar fi existat o înțelegere între PAS,

Pentru Moldova și PSRM ca să nu fie asigurat cvorum în Parlament pentru a fi învestit un Guvern, Igor grosu a spus că: “pe fundalul evenimentelor de azi,

unii colegi au și imaginația inflamată și probabil fundalul este un pic nervos”.

Aceasta este a doua tentativă eșuată de a învesti un Guvern. Fostul candidat pentru funcția de premier, Natalia Gavrilița, a acumulat anterior zero voturi în Parlament.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata