Procuratura a oferit detalii despre ceilalți doi moldoveni reținuți joi de structurile din Transnistria

0 89

Doi dintre cei patru moldoveni reținuți de structurile de forță transnistrene acum o zi rămân în detenție. Despre acest lucru a anunțat în seara de 9 octombrie Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) într-un comunicat de presă.

„Potrivit datelor preliminare deținute la nivelul instituțiilor de ocrotire a normelor de drept, la această etapă, alte două persoane s-ar afla în custodia reprezentanților autoproclamatei regiuni transnistrene. Autoritățile Republicii Moldova continuă eforturile pentru elucidarea situației create, precum și eventuala eliberare a cetățenilor reținuți ilegal”, se arată în comunicat.

PCCOCS mai scrie că ceilalți doi moldoveni, care au fost eliberați în ajun, se află în în prezent la domiciliile lor din regiunea transnistreană. Aceștia au obligațiunea de nepărăsire a teritoriului autoproclamatei regiuni transnistrene.

Amintim că președintele Comisiei parlamentare securitate naţională, apărare şi ordine publică Alexandru Jizdan și vicepremierul pentru Reintegrare Cristina Lesnic au anunțat că, timp de două zile, ar fi fost răpiți de către structurile de forță din Transnistria patru cetățeni ai Republicii Moldova, inclusiv polițistul Andrei Amarfi, originar din Camenca, care lucra la IP Florești. Potrivit lui Jizdan, ulterior au fost reținuți încă trei bărbați, care nu au nicio legătură cu MAI. Deputatul PDM a precizat că unul dintre ei este angajat al Agenției Servicii Publice (ASP).

La scurt timp după ce președintele Igor Dodon a scris pe pagina sa de Facebook că a discutat la telefon despre acest subiect cu Vadim Krasnoselski, autoritățile din stânga Nistrului au anunțat că două dintre persoanele reținute au fost eliberate. Informația a fost confirmată ulterior și de Ministerul Afacerilor Interne de la Chișinău. Despre soarta celorlalți bărbați reținuți nu a fost oferită până acum nicio informație.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata