Procuratura Generală îi prezintă scuze lui Valeriu Pasat pentru tragerea ilegală la răspundere penală

0 89

Procuratura Generală (PG) îi prezintă scuze publice în numele statului ex-ministrului Apărării și ex-directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS),

Valeriu Pasat, pentru tragerea sa ilegală la răspundere penală.

„La solicitarea fostului diplomat și fost ministru, actualmente membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, Valeriu Pasat,

având în vedere caracterul irevocabil al deciziilor judecătorești prin care s-a dispus achitarea sa, Procuratura Generală face publice scuzele oficiale,

în numele statului, pentru faptul tragerii ilegale la răspundere penală”, se arată într-o notă informativă a PG.

În luna ianuarie a anului 2006, Valeriu Pasat a fost condamnat de Tribunalul Sectorului Centru din Chișinău la 10 ani de închisoare,

fiind acuzat că și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu, scrie zdg.md.

Prin hotărârea Curții de Apel din Chișinău din anul 2006, au fost retrase ca neconfirmate acuzațiile legate de vânzarea avioanelor MIG-29

și i-a fost redus lui Valeriu Pasat termenul de detenție de la 10 la 5 ani.

În luna martie a anului 2005, Valeriu Pasat a fost reținut de Procuratura Generală, fiind bănuit de organizarea unei serii de delapidări în proporții deosebit de mari

a patrimoniului public și militar. Pasat a fost acuzat că ar fi prejudiciat în anul 1997 bugetul de stat de 53 milioane de dolari SUA,

prin comercializarea ilicită a 21 de avioane de tip MIG-29.

În luna ianuarie a anului 2000, Pasat a fost numit în funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS),

iar un an mai târziu, Valeriu Pasat a fost eliberat din această funcție de către Parlamentul R. Moldova.

Valeriu Pasat a fost ministru al Apărării al R. Moldova în guvernele conduse de Ion Ciubuc și Ion Sturza.

 

 

sursa: zdg.md

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata