Procuratura trimite în instanță compania implicată în frauda bancară. Cum a reușit să prejudicieze statul cu peste 19 milioane lei

0 74

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță terminarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată a dosarului penal în privința a cinci persoane acuzate de prejudicierea statului cu circa 19,4 milioane lei, în 2010.

Potrivit PCCOCS, cei cinci inculpați au fost implicați în gestionarea activității și finanțelor unei companii specializate în comercializarea materialelor de construcție, în special piatră și nisip. Aceștia, în anul 2010, sub pretextul contractării de la Banca de Economii a unui credit în sumă de un milion două sute mii euro, au prezentat un plan de afaceri fals. Potrivit planului de afaceri, inculpații au indicat ca scop al contractării acelui credit – cumpărarea unui tomograf, utilaj medical a cărui folosire nu era necesară în segmentul de activitate al companiei și care, pe piață, era comercializat la prețul de circa trei sute mii euro. Pentru același utilaj, în acea perioadă, aceștia au solicitat drept credit suma de un milion două sute mii euro.

După ce solicitarea de acordare a creditului a fost satisfăcută de bancă,  compania a transferat suma solicitată în afara țării pentru ca să creeze impresia că banii sunt folosiți în scopul declarat de cumpărare a tomografului. Ulterior, inculpații au cerut returnarea banilor în conturile bancare din Moldova și i-au folosit în propriile scopuri.  Prin urmare, în baza acestor fapte de escrocherie și spălare de bani, inculpații și-au adus contribuția la devalizarea activelor statului în Banca de Economii, bancă în care în anul 2010 statul deținea peste 56% din acțiuni.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, procurorii PCCOCS au dispus aplicarea sechestrelor pe bunurile ce aparțin inculpaților, în valoare de peste 19 milioane lei, pentru asigurarea restituirii prejudiciului cauzat statului prin faptele ilegale ale acestora.

Cei cinci inculpați sunt atât persoane care administrau direct compania vizată, precum și persoane care o administrau „din umbră.” Doi dintre inculpații care gestionau de facto compania, anterior, în baza demersurilor procurorilor,  au fost plasați în arest preventiv. Ulterior, însă, aceștia au fost eliberați și li s-a aplicat o altă măsură mai blândă, iar recursul procurorilor a fost respins. Actualmente, în privința unei persoane este aplicat arestul la domiciliu, în privința alteia – control judiciar, iar pentru alți trei inculpați – obligația de nepărăsire a localității.

Debutul investigării cazului a avut loc în 2017, prin instrumentarea dosarului de Procuratura Anticorupție, fiind lăsat în nelucrare timp de aproximativ trei ani. Ulterior, în aprilie 2020, investigațiile au fost accelerate, iar în octombrie 2020, figuranților le-a fost atribuit statutul de învinuiți. Acum, la terminarea urmăririi penale, dosarul ce constituie 40 de volume a fost trimis în judecată, spre examinare în fond.

Procuratura continuă investigațiile pentru tragerea la răspundere și a responsabililor din cadrul Băncii de Economii implicați în comiterea infracțiunii, dar și a acțiunilor ilegale ale altor companii care au acționat în mod similar. Potrivit legii penale, escrocheria imputată tuturor celor cinci inculpați este pedepsită cu închisoare de la 8 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani. Iar în cazul spălării banilor obținuți prin escrocherie – acțiuni imputate unui administrator și celor două persoane care administrau real compania – legea penală prevede pedeapsa cu închisoare de la 5 la 10 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de până la 800.000 lei sau cu lichidarea persoanei juridice. În ceea ce privește faptele unui alt administrator al companiei și celor două persoane care de facto-i dirijau activitatea, aceștia sunt acuzați de comiterea ambelor infracțiuni.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata