Propagandă sovietică sau succes? Acum 49 de ani primul obiect făcut de om a ajuns pe Marte

0 21

Ruşii au trimis primul om în cosmos, iar americanii au trimis primul om pe Lună. Cu Marte situaţia e puţin mai complicată.

În 1971, Uniunea Sovietică trimitea nu una, ci două sonde către Marte. Ambele au reuşit să ajungă pe orbita planetei în stare de funcţionare. Ambele aveau misiunea să aterizeze pe suprafaţa planetei.

Prima dintre ele, Mars 2, a început coborârea dar, din păcate, paraşuta nu s-a deschis şi sonda s-a prăbuşit. Orice încercare de a contacta sonda a rămas fără rezultat. Cu toate astea, Mars 2 este considerat primul obiect creat de om care a ajuns pe suprafaţa lui Marte. Era 27 noiembrie 1971.

Mars 3 a avut mai mult succes, dar a reuşit să comunice cu Pământul doar 20 de secunde. Asta nu a făcut decât să alimenteze speculaţiile că totul ar fi fost doar o bine regizată propagandă sovietică.

Astronomul rus Vladimir Surdin susţine că există dovezi că totul este real.

Numai că pretinsele dovezi nu sunt nici astăzi acceptate de toată lumea. Însă până la o confirmare din partea roverelor marţiene, sovieticii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata