PSRM a depus o sesizare la Curtea Constituțională pentru a afla termenul limită în care Maia Sandu este obligată să desemneze un candidat la funcţia de premier

0 31

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova anunță că au depus o sesizare la Curtea Constituțională pe 19 ianuarie.

Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing de presă, de către deputatul socialist Vasile Bolea.

„Azi dimineață noi am depus sesizare pe partea art. 98 din Constituție în coroborare cu art. 85 din Constituție.

S-au scurs deja 25 de zile, ați văzut decizia de ieri a CC care a remarcat că autodizolvarea este imposibilă deoarece nu este o situație prescrisă de constituție,

CC a stabilit clar că parlamentul nu poate fi sancționat pentru inacțiunile președintelui țării. Reieșind din decizia Curții și că președintele țării nu acționează,

noi ne-am adresat la CC ca să vedem ce facem mai departe”, a declarat Vasile Bolea.

Potrivit deputatului, socialiștii au depus sesizarea la CC pentru a primi răspuns la întrebarea despre termenul maxim când președintele este obligat

să înainteze o candidatură după demisia guvernului și care sunt sancțiunile pentru președinte în cazul în care nu desemnează candidatul.

„Suntem siguri că vom ajunge la dizolvarea parlamentului. Unica soluție în acest sens e neînvestirea de două ori a cabinetului de miniștri.

Pe această cale urmează să mergem și ne vom consulta cu toate fracțiunile”, a mai declarat socialistul.

Potrivit lui Vasile Bolea, prin această sesizare, socialiștii „ajută președintele țării în viitoarele acțiuni”.

Menționăm că pe 18 ianuarie, după ședința Executivului Politic al formațiunii socialiștilor, Igor Dodon a declarat că socialiștii îi cer președintei Maia Sandu

să desemneze un candidat la funcția de premier al țării până pe 1 februarie. În caz contrar, reprezentanții formațiunii vor organiza proteste de amploare.

Igor Dodon a reiterat ieri că socialiștii pledează pentru alegeri parlamentare anticipate.

Deputații PSRM vor chema pe 19 ianuarie șefii de fracțiuni din Parlament la discuții, pentru realizarea unei foi de parcurs în vederea declanșării scrutinului.

În cazul în care Maia Sandu nu va desemna un candidat la funcția de șef al guvernului până pe 1 februarie, PSRM va organiza proteste de amploare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata