PSRM cere ca Maia Sandu să numească un premier: Pot fi câteva candidaturi

0 93

Actuala majoritate parlamentară, formată din deputații socialiști, cei ai Partidului Șor și transfugi democrați, ar depăși deja numărul celor 54 de deputați

care au propus-o pe Mariana Durleșteanu la funcția de premier, susține președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor (PSRM), Corneliu Furculiță.

Socialistul a afirmat, ieri-seară, la postul public de televiziune, că în acest moment ar exista „un consens larg” în Parlament pentru numirea unui nou Guvern,

iar președintele Maia Sandu ar fi obligată să inițieze noi consultări cu fracțiunile parlamentare, scrie ziarulnational.md.

„În Parlament majoritate există. Există și un consens mult mai larg decât această majoritate pentru numirea unui nou guvern.

Această candidatură nu trebuie să fie unică, pot să fie câteva candidaturi.

Au fost ani când noi am avut zeci de tentative până a fost ales un prim-ministru. Avem de a face cu încăpățânarea unui actor politic, în cazul de față a președintelui, care, cu regret, continuă campania electorală, asumându-și declarații că este interesul poporului”, a declarat Furculiță.

În cadrul aceleiași emisiuni, Furculiță a dezvăluit că, în cadrul consultărilor inițiate de PSRM cu fracțiunile și grupurile parlamentare,

s-a ajuns la un consens cu privire la amânarea alegerilor anticipate până la stabilizarea situației pandemice din R. Moldova.

„Această idee nu este susținută doar de deputații Partidului Acțiune și Solidaritate”, a adăugat socialistul.

Menționăm că pe 9 martie a expirat „ultimatumul” impus șefului statului de către liderul socialiștilor, Igor Dodon, pentru a o desemna pe Maiana Durleșteanu

candidat la funcția de premier.

Socialiștii urmează să ia astăzi o decizie vizavi de acțiunile pe care le vor întreprinde, în condițiile în care președintele Maia Sandu

insistă pe organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata