PUN a sesizat Curtea Constituțională privind Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul R. Moldova

0 35

Partidul Unității Naționale informează că a depus o sesizare la Curtea Constituțională asupra Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul R. Moldova, adoptată la 16 decembrie 2020. Într-un comunicat de presă, formațiunea spune că condamnă „adoptarea într-o manieră banditească a legii bugetului de stat, modificarea și completarea Codului serviciilor media audiovizuale, precum și abrogarea “legii miliardului””.

„Deciziile nedemocratice și netransparente adoptate la 16 decembrie 2020 de coaliția parlamentară formată din PSRM și Platforma “Pentru Moldova”, care include Partidul Șor, fără respectarea normelor parlamentare în vigoare, fără o consultare publică adecvată, fără a ține cont de principiile statului de drept, constituie un asalt fără precedenta asupra democrației din R. Moldova, acutizează la maxim confruntarea din societate și adâncește iremediabil izolarea internațională a statului. Împreună cu lipsa de transparență și ignorarea avizelor din partea instituțiilor specializate, fără a servi interesele legitime ale cetățenilor, toate aceste aspecte punând în discuție constituționalitatea lor”, se mai arată în comunicat.

Precizăm că astăzi, 17 decembrie, Igor Dodon, președintele în exercițiu al R. Moldova, a anunțat că a promulgat legea dată.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata