R. Moldova a recepţionat vaccinul anti-Covid-19. Maia Sandu: Suntem foarte recunoscători României

0 46

Cele 21 600 de doze de vaccin AstraZeneca, oferite ca ajutor umanitar de către România Republicii Moldova, au fost aduse astăzi la Chişinău cu o aeronavă SMURD. Aceasta este prima tranşă de vaccinuri din cele 200 de mii de doze oferite de România.

Aeronava a fost întâmpinată de către ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă, ambasadorul UE la Chişinău şi preşedintele Maia Sandu.

„Sunt foarte bucuroasă că am primit astăzi primele 21 600 de doze de vaccinuri din generoasa donaţie din partea României.

Suntem foarte recunoscători României pentru vaccin. Transportul a fost asigurat cu ajutorul Uniunii Europene.
Aşteptăm şi celelalte doze de vaccin. Le mulţumesc mult medicilor pentru tot ce fac şi rugămintea mea este către toţi cetăţenii să fie vigilenţi şi să nu admitem creştearea numărului de îmbolnăviri”, a declarat Maia Sandu.

„Ma bucură că primele doze de vaccin vin din România, având în vedere relaţiile speciale ale României cu R. Moldova bazate pe limbă, cultură şi istorie.

Vrem să transmitem mesajul puternic de susţinere a noastră către toţi cetăţenii R. Moldova. Cu siguranţă vor urma şi alte doze şi doar împreună vom reuşi să depăşim această situaţie dificilă. Îmi doresc ca aceste doze să crească speranţa pentru o viaţă mai bună şi un viitor prosper”, a spus Daniel Ioniţă.

„Vreau să exprim profundă gratitudine României pentru această donaţie valoroasă. Aceasta a fost posibilă graţie mecanismului UE de protecţie civilă.

Acest moment arată cât de puternică este solidaritate ţărilor europene. Este un moment istoric, deoarece vaccinul ajunge pentru prima dată în R. Moldova”,
a declarat Peter Michalko.

Donaţia face parte din pachetul de sprijin pentru Republica Moldova anunţat de preşedintele României, Klaus Johannis, cu ocazia vizitei sale oficiale la Chişinău

în data de 29 decembrie 2020 şi este un sprijin pentru medicii şi personalul medical din sistemul de sănătate al Republicii Moldova implicat în prima linie
a luptei împotriva COVID-19.

Cu o zi mai devreme, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a primit confirmarea de la COVAX, precum că primul lot de14 400 de vaccinuri

împotriva COVID-19, AstraZeneca, produse de Coreea de Sud, vor ajunge în Republica Moldova în perioada 28 februarie – 3 martie.

Tot ieri, Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale a înregistrat oficial în Republica Moldova vaccinul rusesc împotriva COVID-19, Sputnik-V,

precum şi vaccinurile Pfizer/BioNTech şi AstraZeneca.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata