Răspunsul Maiei Sandu pentru Andrei Năstase: „Vom afla cine are cele mai multe șanse după turul I”

0 165

Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Maia Sandu a dat de înțeles că nu se va retrage din cursa electorală, așa cum i-a cerut liderul Platformei Demnitate și Adevăr (DA), Andrei Năstase. În cadrul ediției din 16 octombrie a emisiunii „Пятница с А. Голя”, de la RTR Moldova, aceasta a declarat că rezultatele primului tur de scrutin vor arăta cine dintre candidați beneficiază de o susținere mai mare din partea alegătorilor.

Lidera PAS a sugerat că votul din primul tur va demonstra clar preferințele alegătorilor.

„Trebuie să eliberăm țara de acest sistem corupt, de Dodon. De aceea, candidatul cu cele mai mari șanse trebuie să lupte cu Dodon în turul doi. Vom afla cine are cele mai multe șanse după turul I, când cetățenii țării noastre vor vota. Atunci vom afla cine beneficiază de cea mai mare susținere și are mai multe șanse”, a declarat Maia Sandu.

Lidera PAS a reiterat că, dacă Andrei Năstase va accede în turul doi de scrutin, ea îl va susține la funcția de președinte al țării.

„Noi l-am susținut pe Andrei Năstase la alegerile primarului (orașului Chișinău, NM). L-am fi susținut și în turul I dacă ar fi avut mai multe șanse de a câștiga alegerile. Dar am venit în politică pentru a ne îndeplini promisiunile pe care le-am dat alegătorilor (…). Dacă se va demonstra că Andrei Năstase are mai multe șanse îl voi susține neapărat în turul II. În caz contrar, sunt sigură că, dacă eu voi accede în turul II, dl Năstase mă va susține pe mine, la fel ca și oamenii din Platforma DA, alături de care am luptat pentru țeluri comune”, a declarat Sandu.

Lidera PAS a mai spus că va participa la dezbateri electorale doar cu Igor Dodon.

„Pentru ceilalți candidați nu am întrebări”, a argumentat Sandu.

Amintim că, pe 15 octombrie, liderul Platformei DA Andrei Năstase i-a solicitat în mod oficial Maiei Sandu să se retragă din cursa electorală în favoarea sa. Acesta susține că studiile sociologice arată că el este singurul candidat capabil să îl învingă pe Igor Dodon în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Andrei Năstase a amintit că, în 2016, a renunțat să candideze și a susținut-o pe Maia Sandu în cadrul alegerilor pentru funcția de șef al statului. Liderul Platformei DA a mai propus refacerea Blocului ACUM și s-a angajat să o desemneze pe Maia Sandu „în una din funcțiile centrale ale statului”, după ce el va deveni președintele țării.

Pe parcursul zilei de ieri, Maia Sandu nu a comentat în niciun fel propunerea lui Năstase, iar la dezbaterile electorale de la postul TVR Moldova, la care a fost invitată să participe alături de Andrei Năstase, l-a delegat în locul său pe deputatul PAS Igor Grosu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata