Reacția Platformei DA, după ce Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă autodizolvarea Parlamentului

0 285

După ce Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) cu privire la autodizolvarea Parlamentului,

reprezentanții Platformei DA spun că aceasta a fost o decizie la care se așteptau.

Potrivit președintelui fracțiunii, Alexandru Slusari, Constituția foarte clar prevede motivele pentru dizolvarea Parlamentului.

„Nu o dată am menționat că această linie nu era clară pentru noi. Chiar dacă CCM ar fi luat altă decizie, era foarte greu de acumulat 2/3 din voturi

pentru autodizolvarea Parlamentului. Nu este surpriză pentru noi. Ni se pare că pierdem timpul în acțiunile ce țin de alegeri anticipate”.

Președintele fracțiunii a spus că cel mai scurt scenariu spre alegeri anticipate ar fi înaintarea unei candidaturi în funcția de prim-ministru.

„45 de zile se declanșează mecanismul, de două ori nu se votează Guvernul și mergem la anticipate. Orice altă variantă este mult mai riscantă”.

Amintim că președinta CCM Domnica Manole a spus că Legea Supremă prevede două cazuri de dizolvare, imposibilitatea de a forma Guvernul din două încercări

și inactivitatea Parlamentului timp de trei luni. Domnica Manole a reiterat că aceste texte sunt clar explicate în Constituție.

Menționăm că deputații PAS își doreau să cunoască dacă Parlamentul se poate auto-dizolva prin 2/3 din voturi.

Amintim că premierul interimar Aureliu Ciocoi anunțase anterior că există cvorum pentru ca ședința Guvernului să aibă loc, dar așteaptă decizia CCM.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata